Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Explozie de culoare şi crâmpeie din istorie

Publicat in Crai Nou, duminică 17 martie 2013 ·

În expoziţia „Drapelul la români” de la Muzeul de Istorie Suceava, colecţionarul Petru Costin din R. Moldova a adus 37 de steaguri de luptă din Moldova, din cele 300 de exemplare cuprinse în întreaga colecţie de drapele.

Prezent vineri la vernisaj, col. Petru Costin a precizat că a început cu o colecţie de drapele „socio-comuniste” din Rusia, ulterior venindu-i ideea să realizeze copii după drapelele Moldovei, multe dintre ele existente astăzi doar în fotografii.

În realizarea copiilor după steaguri, el a primit „mult ajutor” din partea Arhivelor Statului Piteşti şi a unor muzee, printre care Muzeul Militar din Bucureşti, Muzeul Naţional din Basarabia. A obţinut materiale, care l-au ajutat în realizarea replicilor, şi din Petrograd, Germania, Grecia, Ucraina, Ungaria, unde mai existau mărturii despre aceste steaguri. Colecţionarul s-a consultat cu istorici şi specialişti de la Academia de Ştiinţe din R. Moldova. El a relatat cu mult umor că drapelul de luptă al lui Ştefan cel Mare a fost realizat iniţial mult mai frumos decât cel original, fiind apoi nevoit să realizeze un altul, la îndemnul istoricilor.

La vernisaj au mai fost prezenţi vicepreşedintele Consiliului Judeţean Ilie Niţă, care a invitat colecţionarul să mai aducă la Suceava şi alte expoziţii din colecţiile sale, şi directorul adjunct al Muzeului Bucovinei, Ioan Mareş. Muzeograf Cristina Pânzariu a prezentat o scurtă istorie a drapelului românesc, începând de la cel al dacilor şi finalizând cu steagul găurit al Revoluţiei române.

De asemenea, au fost prezenţi mulţi elevi interesaţi să cunoască şi astfel istoria Moldovei.

Aducerea colecţiei de steaguri a fost posibilă datorită fostului rector al Universităţii Suceava, prof. univ. dr. ing. Adrian Graur, care-l cunoştea pe colecţionar şi a propus expoziţia. Expoziţii cu obiecte din colecţia de steaguri şi armament aparţinâ

Articolul in Crai Nou >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Naţionala României şi-a aflat adversarele din preliminariile CM-2026 / Mircea Lucescu: E o grupă echilibrată. Trebuie să câştigi meciurile ca să poţi spune dacă ai avut sau nu noroc la tragerea la sorţi / Ce a declarat Răzvan Burleanu

News.ro acum o ora
Naţionala România va evolua în grupa H, alături de Austria, Bosnia, Cipru şi San Marino, în preliminariile Cupei Mondiale din 2026, conform tragerii la sorţi de vineri. Selecţionerul Mircea Lucescu a declarat, vineri, că grupa României în preliminar

Alte trei aeronave F-16, achiziționate de România, au aterizat în Baza 71 Aeriană

Ziua Constanta acum 22 minute
Trei aeronave F-16 Fighting Falcon, achiziționate de România de la Regatul Norvegiei, au aterizat vineri, 13 decembrie, în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu”, de la Câmpia Turzii, în vederea dotării Escadrilei 48 Vânătoare. Achiziția noului l

Horaţiu Potra scapă de controlul judiciar

Mediafax acum o ora
Horaţiu Potra, cel despre care s-a spus că s-a ocupat de paza lui Călin Georgescu, scapă de măsura controlului judiciar. Decizia a fost luată vineri de Tribunalul Prahova.

Emmanuel Macron desemnează noul premier al Franţei. Cine este François Bayrou

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron l-a ales pe François Bayrou pentru funcţia de prim-ministru al Franţei. Anunţul a fost făcut de Palatul Elysee.

Drone neidentificate au fost observate deasupra bazei aeriene americane Ramstein din Germania

News.ro acum 24 minute
Drone neidentificate au fost observate în ultimele săptămâni deasupra unor amplasamente industriale sensibile şi a bazei aeriene americane de la Ramstein din Germania, a relatat vineri revista Der Spiegel, care citează un raport secret al autorităţi

Kelemen Hunor insistă pentru un singur candidat la prezidenţiale din partea coaliţiei. „Altfel, s-ar putea să nu intre niciunul în turul doi”

HotNews acum 3 ore
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, vineri, că organizaţia sa a arătat că din partea coaliţiei de guvernare trebuie să fie un singur candidat pentru alegerile prezidenţiale, care vor fi reluate anul viitor, pentru că altfel s-ar putea ca n

Preşedintele francez Emmanuel Macron l-a numit prim-ministru pe aliatul său centrist Francois Bayrou

Ziua Constanta acum 2 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron l-a numit vineri prim-ministru pe aliatul său centrist Francois Bayrou, după consultări dificile pentru găsirea unui succesor al lui Michel Barnier, înlăturat săptămâna trecută în urma unei moţiuni de cenzură con

Lansarea campaniei naționale de prevenire a corupției: „E TIMPUL SĂ NU MAI DĂM ȘI NOI CEVA”

Ziare.com acum 51 minute
Direcția Generală Anticorupție (DGA), în parteneriat cu platforma Stop Contrabanda inițiată de BAT România, lansează pe 13 decembrie 2024 campania națională de prevenire a corupției „E TIMPUL SĂ NU MAI DĂM ȘI NOI CEVA”. Scopul principal al campaniei

Partidul Dianei Șoșoacă, în vizorul DNA. Ce acte au cerut procurorii de la partidul SOS România

Wall-Street.ro acum 3 ore
Autoritatea Electorală Permanentă precizează că a fost primită o solicitare din partea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie privind punerea la dispoziţie a listelor de candidaţi depuse de Part

Reacţii după anunţarea grupei de calificare la Campionatul Mondial. Mircea Lucescu: O grupă echilibrată

Mediafax acum o ora
„E o grupă echilibrată. Trebuie să câştigi meciurile ca să poţi spune dacă ai avut sau nu noroc la tragerea la sorţi. Austria a terminat o grupă de la EURO pe primul loc, peste Franţa sau Ţările de Joc, nu trebuie să considerăm că e simplu să ne cal

Vremea

București
acum

vin.

1°/4°
sâm.

-1°/4°
dum.

2°/8°
lun.

1°/6°
Iasi
acum

vin.

-3°/1°
sâm.

-3°/3°
dum.

0°/6°
lun.

-0°/6°
Constanta
acum

vin.

1°/4°
sâm.

0°/6°
dum.

4°/7°
lun.

2°/7°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-1°/2°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/3°
lun.

-1°/3°
Timisoara
acum

vin.

1°/4°
sâm.

0°/3°
dum.

1°/6°
lun.

-0°/3°