Fostul premier Adrian Năstase, care s-a oprit, după eliberarea din închisoare, la o clinicã medicală privată pentru a fi supus unor investigaţii medicale, nu a ajuns, luni seară, la reşedinţa din strada Zambaccian. Năstase, pentru care instanţa a dispus eliberarea condiţionată, a părăsit luni Penitenciarul Jilava, fiind aşteptat la ieşire de fiul său cel mare, Andrei, de alţi apropiaţi şi de bodyguarzi. La ieşire el i-a rugat pe jurnaliştii prezenţi să nu se împingă, pentru a nu se lovi. El a fost întrebat ce va face în perioada următoare şi a răspuns:„Ne vedem peste câteva zile şi vorbim mai mult“. Întrebat dacã va mai intra în politică, Năstase a răspuns: „E o întrebare dificilă, nu ştiu să vă răspund acum“. Năstase a ieşit din închisoare la ora 18.00 şi a plecat cu un autoturism al familiei. El s-a oprit la o clinică medicală privată din Sectorul 1 al Capitalei, din apropierea Pieţei Victoriei, în jurul orei 18.45. În jurul orei 21.00, fiul cel mare al lui Adrian Năstase, Andrei, a declarat că tatăl său a fost supus unor investigaţii medicale şi este bine. Întrebat dacă problemele cardiace ale luiAdrian Năstaseîngrijorează familia, fiul cel mare al fostului premier a răspuns: „Cel mai mult“. Andrei Năstase a mai spus că investigaţiile făcute la clinică au fost „de tiroidă, sânge şi de multe alte lucruri“. Legat de posibilitatea ca tatăl său să rămână internat, Andrei Năstase a spus: „Cred că o să plecăm“. Fiul cel mare al fostului premier a arătat, cu acelaşi prilej, că Adrian Năstase spunea familiei, din închisoare, că „e bine“, însă ulterior au convenit că cel mai bine este să facă analizele respective. Andrei Năstase nu a revenit, luni seară, cu declaraţii. De asemenea, Adrian Năstase nu a ajuns, luni seară, la reşedinţa sa din strada Zambaccian.