Fostul fundaş al naţionalei României, Gică Popescu, a vorbit despre „dubla“ cu Ungaria şi Olanda pe care tricolorii o vor juca în următoarele opt zile, precizând că meciul de la Budapesta este decisiv pentru calificarea la turneul final.
Gică Popescu a declarat pentru Dolce Sport că dacă elevii lui Victor Piţurcă vor să ajungă la Mondialul din Brazilia, trebuie să învingă neapărat la Budapesta, mai ales că maghiarii nu vor beneficia de susţinerea publicului.
„Sper ca Piţurcă să fie inspirat în alegerea primului 11 şi să avem o evoluţie foarte bună care să ne aducă trei puncte. Acest meci este un prim examen de maturitate al acestei echipe. Am început foarte bine, am câştigat punctele normale, dar dacă ne dorim să participăm la turneul final, atunci trebuie să câştigăm.
Ne avantajează foarte mult absenţa publicului, nu este prea plăcut să joci împotriva unui stadion ostil, mai ales că echipa noastră naţională nu are experienţă”, a spus Gică Popescu.
Gică Popescu: Victorie în Ungaria, apoi un egal cu Olanda ar fi minunat