Liderul interimar al PDL Iaşi, Gabriel Surdu, a făcut un bilanţ al guvernării USL pe 10 luni, şi l-a prezentat ieri în cadrul unei conferinţe de presă. „Primele zece luni ale guvernării USL au adus Iaşului doar promisiuni neonorate“, susţine Gabriel Surdu.
Preşedintele interimar al PDL Iaşi, Gabriel Surdu, a afirmat ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, că în 2009, primele zece luni de guvernare ale PDL, au marcat semnarea contractului de 63 de milioane de euro de la CET, şoseaua de centură a prins consistenţă, iar parteneriatul pentru Bahlui a fost definitivat. „Primele zece luni ale guvernării USL, au adus Iaşului doar promisiuni neonorate. USL a promis autostradă, apoi premierul a motivat că nu are bani, USL a promis aeroport, apoi acelaşi premier Victor Ponta a recitat poezia «n-am bani»“, a spus Gabriel Surdu.
Acesta a mai afirmat că democrat-liberalii intenţionează să iniţieze un proiect ce vizează ca în ziua de 2 mai, Ziua Tineretului, să se organizeze la Iaşi un târg al locurilor de muncă. „Totul trebuie instituţionalizat, pentru a reduce haosul din prezent şi a oferi tinerilor o mai bună oportunitate de a obţine venituri sigure şi suplimentare“, a mai spus Surdu.
Liderul interimar al PDL Iaşi, Gabriel Surdu, a făcut un bilanţ al guvernării USL pe 10 luni, şi l-a prezentat ieri în cadrul unei conferinţe de presă. „Primele zece luni ale guvernării USL au adus Iaşului doar promisiuni neonorate“, susţine Gabriel Surdu.
Preşedintele interimar al PDL Iaşi, Gabriel Surdu, a afirmat ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, că în 2009, primele zece luni de guvernare ale PDL, au marcat semnarea contractului de 63 de milioane de euro de la CET, şoseaua de centură a prins consistenţă, iar parteneriatul pentru Bahlui a fost definitivat. „Primele zece luni ale guvernării USL, au adus Iaşului doar promisiuni neonorate. USL a promis autostradă,