Un bărbat din municipiul Arad a rămas fără curent electric, după ce a refuzat să plăteasca facturile primite în ultimul an de la compania de electricite.
Omul locuieşte într-un imobil care are puţin peste 40 de metri pătraţi, doar două becuri, un televizor, o maşină de spălat şi un frigider.
Cu toate acestea s-a trezit că are de achitat facturi între 5.000 şi 28.000 de lei. După ce a fost debranşat pentru a doua oară în ultimul an, bărbatul şi-a cumpărat o baterie de maşină ca să se poată uita la televizor.
„Am fost debranşat de două ori într-un an de la curent pentru că nu pot plăti facturile. Sunt enorme. Eu nu am fabrică aici în casă, să zic că folosesc non-stop curent. Acum iar nu avem curent şi e foarte greu. Copiii vin de la şcoală şi trebuie să se grăbească să îşi facă temele înainte de întuneric, că apoi nu mai văd. Ca să avem lumină, avem o baterie de maşină la care am legat un bec mic. Tot aşa ne uităm şi la televizor. E legat la baterie. Ziua o încarc la serviciu şi până dimineaţa e descărcată”, a povestit Dumitru Grila, proprietarul casei.
Dumitru Grila are doi copii şi s-a întors de doi ani de la muncă din străinătate. Câştigă la locul de muncă salariul minim pe economie, aşa că îi este imposibil să achite facturile de zeci de mii de lei.
„În urmă cu un an de zile eu am făcut o greşeală şi am citit contorul vecinilor. De atunci a început totul. Eu stau la apartamentul cu numărul trei şi am crezut că trebuie să citesc contorul al treilea, dar nu era aşa. Au venit facturi tot mai mari şi apoi am fost debranşat pentru că nu-mi permit să le plătesc”, a mai spus Dumitru Grila.
Bărbatul spune că a făcut zeci de sesizări, a cerut schimbarea contorului, însă problemele nu s-au rezolvat. Ultima factură de plată primită se ridică la aproape 300 milioane de lei vechi, cu tot cu solduri.
Reprezentanţii societăţii de furn