Elena Udrea, candidat la presedintia PDL, este convinsa ca va castiga alegerile din cadrul conventiei de la sfarsitul acestei saptamani. Ea sustine ca are deja 300 de voturi in fata lui Vasile Blaga.
Intr-un interviu acordat Ziare.com, Elena Udrea si-a exprimat totusi temerea ca la congres vor aparea nereguli importante, avand in vedere ca in comisia de organizare a conventiei sunt in special sustinatori ai lui Vasile Blaga. Totusi, afirma Elena Udrea, nu intentioneaza sa paraseasca PDL, chiar daca va pierde alegerile in conditii suspecte. Ea considera ca reformistii ar trebui sa aiba un rol important in conducerea partidului.
Elena Udrea regreta desemnarea lui Silviu Prigoana drept candidat al PDL la Primaria Capitalei, dar nu si proiectul aliantei cu UNPR, pe care il socoteste o solutie pragmatica.
Mai sunt doua zile pana la Conventia in care se va decide noua conducere a PDL. Ce sanse credeti ca aveti sa preluati conducerea PDL?
Voi castiga aceste alegeri si din calculele pe care le facem pe delegatii care isi exprima sustinerea fata de noi, dar si din perceptia pe care o avem general vorbind, pornind de la faptul ca pe ultima suta de metri, lideri importanti de organizatii locale isi exprima sustinerea fata de aceasta motiune. Primarii, in special de mari municipii, dar si primari cu care am lucrat ca ministru al Dezvoltarii, sunt in marea lor majoritate de partea mea si incep acum sa-si exprime public sustinerea.
Aveti un sondaj la nivelul partidului?
Pe sondaje, la nivelul partidului sunt peste Vasile Blaga, insa mai mult decat sondaje, noi avem pe fiecare lista de sustinatori in parte, sigur lasam o marja de siguranta de 10% in minus.
Cati delegati participa si cati va sustin?
5.000 participa si pot sa va spun ca in acest moment avem cu 300 de d