Doar un procent de 5 la suta din totalul probelor de lapte colectate s-au descoperit a fi contaminate cu aflatoxina, a declarat, joi, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.
Astfel, din 7 martie s-au recoltat 1.335 de probe, din care 67 au iesit pozitive pentru aflatoxina, a precizat Constantin, intr-o conferinta de presa.
Din acestea, 34 de probe pozitive erau din ferme, 5 din centrele de colectare, 8 la automatele de lapte, iar 20 din unitatile de procesare.
"Azi, putem sa va asiguram ca toate cazurile care au fost identificate au fost izolate, produsele au fost oprite inainte sa intre in vanzare si inainte de procesare, o mare parte", a precizat ministrul.
Constantin a precizat ca, in cateva zile, produsele de la acesti fermieri si procesatori vor fi din nou bune pentru consum, fiind deja schimbate furajele pentru hrana vacilor.
De asemenea, ministrul a dat asigurari ca produsele nu au ajus pe raft. "Preocuparea noastra constanta va ramane de a recastiga increderea cetateanului. Cetateanul poate sa aiba increderea ca niciodata un produs din Romania nu a fost mai sigur decat in prezent. Toate aceste analize au un castigator sigur: consumatorul din Romania", a subliniat ministrul.
Constantin a atras atentia ca subiectul contaminarii lapteului nu trebuie politizat. "Lupta politica este interesanta, dar pe acest subiect nu este loc de politizare. Vorbim de zootehnia romaneasca, ce trebuie sprijinita indiferent ca te afli in opozitie", a adaugat el.
Scandalul laptelui contaminat cu aflatoxina a inceput pe 7 martie, cand 13.000 de litri au fost opriti inainte de a ajunge la consum, o parte provenind din Ungaria. Ulterior, presedintele ANSVSA, Mihai Turcanu, si-a dat demisia din functie, fiind acuzat de proasta comunicare a informatiilor privind contaminarea laptelui.
Potri