Luptătoarea Estera Dobre (cat. 51 de kilograme) a câştigat medalia de argint la Campionatele Europene de lupte, competiţie care se desfăşoară în aceste zile la Tbilisi, în Georgia.
Estera Petre este una dintre cele mai valoroase luptătoare din România, iar performanţele obţinute de-a lungul timpului îi certifică valoarea. Legitimată la CSM Sfântu Gheorghe, sportiva în vârstă de 26 de ani a câştigat miercuri seara a şasea medalie din carieră, fiind totodată al cincela argint european consecutiv cucerit la întrecerile de profil. Românca a fost învinsă în finala categoriei de 51 de kilograme de poloneza Roxana Zasina.
Estera Dobre provine dintr-o familie cu 17 copii şi, în ciuda greutăţilor pe care a fost nevoită să le depăşească în viaţă, a devenit o sportivă de succes. S-a apucat de lupte la vârsta de 14 ani, când nici nu ştia exact ce vrea să facă cu viaţa ei. Nici chiar operaţia la umăr suferită în trecut, din cauza căreia are în corp şuruburi de susţinere fixate de medici, nu a descumpănit-o pe sportivă, care a mers mai departe pentru a-şi vedea visul împlinit: câştigarea unei medalii olimpice.
Până acum nu şi-a împlinit acest vis, deşi a participat la Jocurile Olimpice de la Beijing şi a ratat calificarea la Jocurile de la Londra. Însă, îşi doreşte să ajungă la Rio de Janeiro, Olimpiada din Brazilia reprezentând ultima şansă pentru Estera de a câştiga medalia olimpică la care visează de-o viaţă.