Un gorjean a anunțat poliția după ce a găsit în pădurea din Parcul Național Defileul Jiului cadavrele a trei ciute. Oamenii legii au întocmit dosar penal pentru braconaj și încearcă să identifice braconierul.
Poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Bumbeşti Jiu, au fost sesizaţi de către C.I., despre faptul că în zona Parcului Naţional Defileul Jiului, în zona „Conacul lui Călin”, situat la circa 1 km de DN 66 – Zona Meri, au fost găsite cadavrele a 3 cervide (două ciute şi un cerb n.red.). La faţa locului s-au deplasat poliţiştii din cadrul Poliţiei oraş Bumbeşti Jiu, împreună cu poliţiştii din cadrul Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, însoţiţi de reprezentanţi ai Asociaţiei de Vânătoare „Gorunul” şi Parcului Naţional Defileul Jiului, constatându-se că aspectele semnalate se confirmă. În urma cercetării la faţa locului, s-a constatat existenţa în zona respectivă a cadavrului unui cerb în stare de putrefacţie, decapitat, precum şi alte două cadavre de ciută aflate în stare avansată de putrefacţie, fiind identificate scheletele acestora. Cele trei cadavre erau dispuse pe o suprafaţă de 300-500 mp, fără a fi descoperite pe corpul acestora laţuri sau alte dispozitive de prindere. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de braconaj.
Un gorjean a anunțat poliția după ce a găsit în pădurea din Parcul Național Defileul Jiului cadavrele a trei ciute. Oamenii legii au întocmit dosar penal pentru braconaj și încearcă să identifice braconierul.
Poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Bumbeşti Jiu, au fost sesizaţi de către C.I., despre faptul că în zona Parcului Naţional Defileul Jiului, în zona „Conacul lui Călin”, situat la circa 1 km de DN 66 – Zona Meri, au fost găsite cadavrele a 3 cervide (două ciute şi un cerb n.red.). La faţa locului s-au deplasat poliţiştii din cadrul Poliţiei oraş Bumbeşti Jiu, împreună cu p