Am promis ca nu voi mai scrie pe tema Marga. Iata ca evenimentele din ultimele zile ma fac sa incalc acest angajament. Comunicatele Biroului de Presa al ICR, scrise in sulfuroasa limba de lemn a stalinismului dintotdeauna, atacurile oficiale la adresa unor intelectuali, paroxismul celui mai penibil lautarism: acestea sunt insemnele sub care intelege dl Marga sa domneasca. Forma sa mentala este aceea a ideologului de partid, a activistului pe “frontul propagandei”. Sincer, nu vad diferenta intre ingustimea mentala a profesorului Marga si aceea a unei Olivia Clatici, secretara cu propaganda a Centrului Universitar de Partid Bucuresti pana in clipa prabusirii dictaturii comuniste (tocmai am terminat de citit memoriile acestei “tovarase de nadejde”).
Epistola sa programatică din toamna anului trecut privitoare la identitatea și obiectivele ICR, textul-manifest al viziunii sale neo-protocroniste, era de natură să te lase cu gura căscată. Te întrebi de unde i-o fi venit ideea de a așterne pe hârtie aceste teze ce sună, prin tonul apodictic și amenințător, aproape ca acelea ale lui Nicolae Ceaușescu din iulie 1971. Este un text opus, în litera și spirit, direcției lovinesciene din cultura română.
Vrea profesorul Marga să fie un fel de strateg al unei noi revoluții culturale? De ce să modifici fundamental ceva care merge bine, s-ar întreba orice om cu scaun la cap. Este ICR o instituție problematică? Dacă da, pentru cine și de ce? Vrea dl Marga ca ICR să devina un fel de Institut Roman pentru Relațiile Culturale cu Străinătatea (IRRCS), o jalnică oficină propagandistică, precum pe vremea lui Gheorghiu-Dej și Ceaușescu? Îi este dor de ode, panegirice și osanale?
Primul lucru care te frapează este că dl Marga pare să nu aibă habar de ceea ce-a făcut ICR în acești ultimi opt ani. Această ignorare (reală ori mimată) este jignitoare pentru eforturile validate
