Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PERCHEZIŢII LA RADET: Sunt vizate persoane care ar fi prejudiciat regia în urma acordării ilegale a unor contracte de achiziţii publice, dar şi societatea de construcţii Erbaşu SA

Publicat in Mediafax, vineri 22 martie 2013 ·

Poliţiştii bucureşteni fac vineri percheziţii la RADET şi la alte imobile din Bucureşti, Ilfov şi Giurgiu, fiind vizate mai multe persoane suspectate că au prejudicat regia în urma acordării ilegale a unor contracte de achiziţii publice, au declarat surse din Poliţie. Anchetatorii fac percheziţii pentru a ridica documente, nefiind începută urmărirea penală pe numele niciunei persoane, spun surse judiciare.

Contractele care ar fi fost acordate ilegal erau pentru lucrări de infrastructură, au precizat sursele citate.

Potrivit unui comunicat al Poliţiei Capitalei, percheziţiile au loc la 38 de adrese din Bucureşti, Ilfov şi Giurgiu.

"Precheziţiile sunt efectuate ca urmare a cercetărilor ce se desfăşoară într-un dosar penal în care există indicii privind săvârşirea unor infracţiuni în domeniul achiziţiilor publice, prin care ar fi fost diminuate resursele financiare ale unei instituţii de interes public local", a precizat Poliţia Capitalei.

Percheziţiile sunt făcute de poliţiştii bucureşteni specializaţi în investigarea fraudelor, coordonaţi de procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti. Activităţile sunt efectuate cu sprijinul Serviciului Român de Informaţii.

Surse judiciare au declarat vineri, pentru MEDIAFAX, că urmărirea penală în dosarul privind prejudicierea RADET a fost începută in rem, ceea ce înseamnă că la acest moment este constatată doar infracţiunea, nu şi autorii, astfel că nicio persoană nu este pusă sub acuzare în acest caz.

Percheziţiile au fost dispuse pentru a fi ridicate documente în acest dosar, până la acest moment al anchetei nefiind emis niciun mandat de aducere pe numele vreunei persoane.

Sursele citate au precizat că niciun oficial din RADET nu a fost pus sub învinuire până la acest moment.

Potrivit unor surse din Poliţie, mai multe firme ar fi vizate în cadrul acestei anchete,

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum o ora
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 2 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 32 minute
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 4 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 3 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Bebeluş de 4 luni, testat pozitiv la cocaină, în Franța. Părinții lui au fost puşi sub acuzare

HotNews acum o ora
Doi părinți au fost puși sub acuzare după ce s-au prezentat cu bebeluşul lor de patru luni la un spital din Franța, iar copilul a fost testat pozitiv la cocaină, relatează BFMTV, citată de News.ro. Incidentul a avut loc vineri, 18 iulie, la spitalul

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 18 minute
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum o ora
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Un șofer a blocat autostrada A1 cu un camion, pe sensul Pitești – București. Ce a urmat apoi

Cancan acum o ora
Scene neobișnuite duminică după-amiază pe Autostrada A1, pe sensul Pitești – București, unde traficul a fost complet blocat în urma unui protest neașteptat. Un șofer de camion a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul carosabilului, s-a urcat pe ca

FOTO VIDEO Îmbrânceli cu jandarmii la un protest în Piața Victoriei / Manifestanții scandează „Florin Georgescu președinte”

HotNews acum 9 ore
În Piața Victoriei din fața Guvernului au avut loc duminică mai multe îmbrânceli cu jandarmii ale celor veniti la un protest de susținere a lui Florin Georgescu. Sute de persoane, cu steaguri tricolore, au venit duminică înn jurul orelor prânzului,

Vremea

București
acum

26°
dum.

18°/33°
lun.

20°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

24°
dum.

17°/31°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

23°
dum.

19°/30°
lun.

20°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

26°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°