Un bărbat a pătruns în mod neautorizat în cabina piloţilor unui avion al companiei US Airways şi a pretins în mod fals că era pilot, suspectul fiind reţinut de autorităţile americane.
Incidentul a avut loc vineri dimineaţă pe Aeroportul internaţional din Philadelphia, la bordul unui avion care se pregătea să decoleze spre West Palm Beach, precizează filiala locală a CBS.
Potrivit postului local KYW, Philippe Jernnard, un cetăţean francez în vârstă de 61 de ani, purta un tricou pe care scria Air France şi avea un sacou de culoare neagră similară cu cel al piloţilor.
Bărbatul avea asupra sa o legitimaţie de acces falsă similară cu cea a personalului de bord de la Air France.
Suspectul a ajuns la bordul avionului pentru că îşi cumpărase un bilet, dar a intrat neautorizat în cabina piloţilor şi a fost găsit pe unul dintre scaunele de comandă.
În discuţiile cu ceilalţi membri ai echipajului, bărbatul a declarat că este pilot pentru avioane Boeing 747 al Air France. Rugat să se legitimeze, suspectul s-a enervat, iar membrii echipajului au chemat autorităţile. Bărbatul a fost reţinut.