Astăzi a fost ultima zi de manifestări în cadrul Conferinţei Regionale „Managementul pacientului politraumatizat în spitalele din România“, susţinute la Iaşi. Acest eveniment este al treilea dintr-o serie menită să găsească cele mai bune soluţii privind gestionarea cazurilor critice, politraumatizate, aduse de urgenţă la spital.
Manifestările din cadrul conferinţei au fost coordonate de prof. dr. Mircea Beuran, preşedintele Societăţii Române de Chirurgie de Urgenţă şi Traumatologie (SRCUT). „Cazul critic este adus la spital în cel mai scurt timp, dar provocarea nu se termină aici. Din cauza evoluţiei imprevizibile, a complicaţiilor, el rămâne uneori şi luni de zile în unitatea spitalicească şi suntem adesea puşi în imposibilitatea de a-i acorda îngrijirea corespunzătoare. Politrauma, adică afectarea a cel puţin două organe, dintre care unul cu risc vital, consumă resurse importante de tip financiar, uman, de aparatură“, a declarat Mircea Beuran.
În cadrul manifestărilor din cadrul conferinţei regionale menţionate au avut loc primele discuţii publice legate de programele naţionale de politraumă, respectiv anestezia şi terapia intensivă în spitale, discuţii care au fost urmate de lansarea proiectelor-pilot ale Ministerului Sănătăţii pe aceste domenii. Tot în cadrul lor a fost prezentat în premieră Registrul Român de Traumă.
Astăzi a fost ultima zi de manifestări în cadrul Conferinţei Regionale „Managementul pacientului politraumatizat în spitalele din România“, susţinute la Iaşi. Acest eveniment este al treilea dintr-o serie menită să găsească cele mai bune soluţii privind gestionarea cazurilor critice, politraumatizate, aduse de urgenţă la spital.
Manifestările din cadrul conferinţei au fost coordonate de prof. dr. Mircea Beuran, preşedintele Societăţii Române de Chirurgie de Urgenţă şi Traumatologie (SRCUT). „Cazul critic este adus la spital