Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fostul mare om de fotbal, Vasile Ianul, condus pe ultimul drum

Publicat in Flacara Iasului, luni 25 martie 2013 ·

În ciuda vremii neprielnice, de sâmbătă, zeci de persoane, membri de familie, colegi, prieteni şi admiratori, au venit la Biserica „Sf. Nicolae“ pentru a lua parte la slujba de înmormântare a marelui om de fotbal, Vasile Ianul. Printre cei prezenţi s-au numărat fostul antrenor al formaţiei ieşene de fotbal, Vasile Simionaş, dar şi fostele glorii ale fotbalului ieşean.

Preşedintele Leonida Antohi şi colegii din Consiliul Director al C.S.M.S. Iaşi şi-au exprimat cele mai sincere gânduri şi omagii la adresa omului de fotbal Vasile Ianul. „A plecat la ceruri după o lungă şi grea suferinţă. Căpitan de echipă, lider al vestiarului şi al generaţiei din care făcea parte, preşedinte de club cu performanţe notabile, generos peste tot ceea ce poate face un profesionist. Trecerea în nefiinţă a lui Vasile Ianul este o pierdere pentru toţi cei care l-au cunoscut şi mai ales pentru fotbalul românesc. Transmitem regrete şi mângâieri nemăsurate familiei, copiilor Nick şi Alexandra. Dumnezeu să-l odihnească!“, a declarat Leonida Antohi.

Fostul preşedinte al cluburilor sportive Dinamo Bucureşti şi Politehnica Iaşi, Vasile Ianul, a decedat miercuri dimineaţă, în Spitalul de Boli Infecţioase „Sf. Parascheva“. El a fost diagnosticat, în urma analizelor medicale, cu virus gripal cu tulpină B, decesul lui survenind din cauza unui cumul de complicaţii determinate de virusul gripal, dar şi de alte afecţiuni grave de care suferea.

Vasile Ianul avea o viroză respiratorie gravă, de mai multe zile, iar medicii care l-au supravegheat au decis ca el să fie internat la Spitalul de Boli Infecţioase, având suspiciune de virus gripal AH1N1. Medicii care s-au ocupat de caz au spus, încă din perioada spitalizării, că pacientul suferă de multiple complicaţii şi comorbidităţi, iar toate acestea au dus la decesul bărbatului.

În ciuda vremii neprielnice, de sâmbătă, zeci de persoane,

Articolul in Flacara Iasului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 37 minute
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

UPDATE - Protest pe sensul către Bucureşti al A1 – Un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României / Traficul a fost deblocat / Protestatarii, la sediul Poliţiei - VIDEO

News.ro acum o ora
Sensul către Bucureşti al A1 – Bucureşti – Piteşti a fost blocat, duminică după-amiază, după ce un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României. La protest a participat încă un camion, a

Tânăr de 21 de ani, cu răni grave după ce a fost atacat în Munții Făgăraș de câini din rasa Kangal

HotNews acum o ora
Un tânăr de 21 de ani care a urca în Munții Făgăraș împreună cu câinele său a fost atacat de o haită de câini ciobănești. Cabanierii de la cabana Bărcaciu, împreună cu salvamontiștii, l-au transportat până la baza muntelui, însă câinele său a fost u

Un italian declarat mort de medici s-a trezit după 30 de minute, în timp ce era așteptat dricul

HotNews acum 3 ore
Un bărbat în vârstă de 78 de ani din Italia, pe care medicii l-au declarat mort, s-a trezit la 30 de minute după ce i s-a constatat decesul, au anunțat autorităţile italiene, transmite DPA, citată de Agerpres. Incidentul a avut loc sâmbătă seară. Bă

„Granița etern sângeroasă” a Rusiei. Un expert german spune de ce moartea lui Putin nu va schimba situația Europei

HotNews acum 3 ore
Şansele de încetare a ostilităţilor în Ucraina sunt reduse, iar moartea preşedintelui rus Vladimir Putin nu ar schimba acest lucru, a declarat un academician militar german, Marcus Matthias Keupp, pentru ediţia de duminică a ziarului Kurier din Vien

Sinner, Djokovic şi Draper se retrag de la turneul Masters 1000 de la Toronto

Mediafax acum 16 minute
Liderul clasamentului ATP, Sinner, a invocat o accidentare la cotul drept, suferită în urma unei căzături în optimile de finală de la Wimbledon, pe drumul către primul său titlu la All England Club şi al patrulea trofeu major. Sinner a obţinut primu

Turul Franţei. Tim Wellens câştigă etapa 15, al 113-lea ciclist cu victorii în toate Marile Tururi

Mediafax acum 10 minute
Wellens a trecut linia de sosire în 3 ore, 34 minute şi 9 secunde, după un atac solitar de 40 km, reuşind să îşi adauge în palmares prima victorie de etapă din Turul Franţei, după succesele anterioare din Giro şi Vuelta, şi a 41-a victorie din carie

Patru jandarmi au fost agresați fizic la PROTESTUL pentru Călin Georgescu, în Piața Victoriei. Carosabilul pe Bulevardul Kiseleff, blocat

Gandul acum 2 ore
În Piața Victoriei, din București, s-au adunat câteva sute de oameni care protestează față de alegerile anulate din decembrie 2024, având mesaje de susținere pentru Călin Georgescu, candidatul eliminat din cursa prezidențială după decizia CCR. În ac

Accident cu mai multe motociclete pe Transalpina / Trafic blocat / A fost alertat elicopterul SMURD

News.ro acum o ora
Mai multe motociclete sunt implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina, traficul rutier fiind blocat. Primele date arată că o persoană posibil să fie inconştientă, fiind alertat elicopterul SMURD. ”Detaşamentul de pompieri Seb

Zeci de palestinieni uciși la un centru de distribuție a hranei din Gaza. „Lunetiștii au deschis focul ca și cum vânau animale”

HotNews acum 2 ore
Protecţia civilă din Fâşia Gaza a anunţat, duminică, că 57 de palestinieni au fost ucişi şi zeci răniţi de „tiruri israeliene” în apropierea unui punct de distribuţie de ajutor umanitar din nordul teritoriului palestinian devastat de război, relatea

Vremea

București
acum

33°
dum.

18°/33°
lun.

20°/38°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

29°
dum.

17°/30°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/35°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

20°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

28°
dum.

17°/28°
lun.

18°/34°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

33°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°