Ne luptăm cu morile de vânt pentru a câştiga titlul de capitală culturală europeană. Până atunci, ne „mândrim“ cu craterele din asfalt, cu lucrările făcute la repezeală, cu o echipă de fotbal promovată în Liga I odată la patru ani, la pachet cu alegerile locale, cu teii tăiaţi... pardon, înlocuiţi cu salcâmi japonezi, (mai pitici, ca la vremuri de criză) cum le place oficialilor din Primărie să se exprime, cu proiecte peste proiecte şi cu „grija“ autorităţilor locale, tot odată la patru ani, faţă de cetăţean. Ne luptăm zilnic şi cu simţul civic, care ne doboară din prima. Prin KO. Din primele secunde ale primei runde.
Nu ştim ce-i ăla. Sau suntem prea ocupaţi ca să ne uităm la cei din jurul nostru, în loc să aruncăm o privire la noi şi la gesturile noastre, deloc involuntare. Aruncăm ambalajele sau PET-urile în mijlocul drumului. De vină este societatea. Asistăm la o ceartă care degenerează în bătaie între un el şi o ea şi privim fără a interveni. De vină tot societatea este. Când ne uităm bunul simţ acasă, vina aparţine aceleiaşi societăţi. Când cei şapte ani de acasă au rămas pierduţi undeva, pe un drum de ţară, e grav, chiar dacă astfel suntem mereu cu şapte ani mai tineri. Pentru cei din jurul nostru. Peste el, bunul simţ, se aştern anii, praful sau noroiul. Savurăm din mers o shaworma, poate o ciocolată ori o îngheţată. Prin câteva mişcări ale fălcuţelor noastre, gata să dea stomacului ce-i trebuie, ne trezim că ajungem „la capăt de drum“. Ambalajul nu-l aruncăm la gunoi, pentru că nu este în drumul nostru. Păcat că nu poate striga după noi. Câţi dintre noi au strigat în urma cuiva căruia îi este la îndemână să arunce gunoiul oriunde? N-aş vrea să-i dau dreptate viceprimarului Mihai Chirica, care, zilele trecute, a trimis un ziarist, care simţea nevoia să respire aer curat, la Pneumo. Dacă schimbarea nu începe de la tine, nu putem avea pretenţia să înc
