Celor care încă nu sunt convinşi de adevărata atractivitate a Iaşului, le recomandăm, când sunt loviţi de amnezii, să facă o preumblare prin ceea ce se numea pe vremuri „zona industrială“ a oraşului, acolo unde se grăbeau, în trei schimburi, câteva zeci de mii de ieşeni.

În acele vremuri, Iaşul avea chiar câteva branduri industriale, câteva mărci, unele întreprinderi făceau chiar export, şi nu numai în spaţiul CAER. Evident, nu toate aveau nivelul de performanţă proprie unei pieţe libere şi unei economii de piaţă concurenţiale, drept pentru care aproape toate, după ce au fost devalizate şi au ajuns mormane de fier vechi, după ce au fost dezmembrate bucată cu bucată, după ce au devenit ruine postindustriale, au ajuns, o vreme, spaţii interesante pentru speculaţiile imobiliare. Când însă şi boom-ul imobiliar s-a fâsâit, aceste foste întreprinderi socialiste au rămas doar ruine, de care-şi amintesc nostalgic doar cei care, acum pensionari, au muncit o viaţă prin ele.

Aceste arii postindustriale au, în afara de o situare accesibilă şi conformă, fiind separate de cartierele de locuit, cam toate utilităţile necesare, reprezentând un potenţial de atractivitate pentru cei care ar intenţiona instalarea unor amplasamente investiţionale în zonă, pe ale căror efecte de antrenare socio-economică nici nu mai merită să insistăm, fiind de domeniul evidenţei. Cu toate acestea, precum constatăm şi noi şi toţi ieşenii, investitorii nu se înghesuie, din motive care par mai greu de lămurit, câtă vreme, cel puţin declarativ şi oficial, administraţia şi autoritatea locală se declară deschise acestor intenţii, participă la tot felul de evenimente menite a promova oportunităţile economice ale Iaşului şi a spori cât mai convingător atractivitatea zonei.

Ne amintim însă de un episod peste care până şi presa a trecut superficial: Agenţia Română pentru Investiţii Străine – AR