Dacă nu sunteţi născuţi ieri şi vreţi să căutaţi pe internet lucruri pe care le-aţi postat acum 15 ani, să zicem, aveţi toate şansele să nu le mai găsiţi.

Între timp, au murit servere, s-au închis servicii de web hosting (ca Geocities de la Yahoo, de exemplu), s-au pierdut multe în procesele de transfer. Astfel, realizezi că pe web nu ai trecut – sau că trecutul tău se rezumă la doar câţiva ani.

E o ironie, mai ales că tot auzi că se fac eforturi pentru prezervarea memoriei umanităţii pe internet şi se digitalizează cât mai multe cărţi. La ce bun? Avem cărţi şi de acum câteva sute de ani, iar în sălile de lectură ale bibliotecilor poţi citi articole de ziar şi de pe la o mie opt sute şi ceva. Caută, un schimb, un articol apărut pe net în anii 90 sau chiar în jurul anului 2000 şi te poţi considera norocos dacă îl mai găseşti. De multe ori, dai doar de „umbrele“ lui de pe portalurile care l-au preluat, dar linkurile nu te mai duc nicăieri.

Asta se întâmplă şi offline, când e vorba de lumea calculatoarelor, unde noutatea apare într-un ritm tot mai rapid şi în general omoară ceea ce devine vechi. Acum câţiva ani, îţi salvai datele preţioase pe dischete (floppy), să-ţi faci un backup, dacă-ţi crapă calculatorul. Acum nu mai ai cum să accesezi ce e pe respectivele dischete. Aceeaşi soartă vor avea, peste nu mult timp, si CD-urile sau DVD-urile (deja au apărut calculatoare fără cititor de discuri). Cică ni se oferă în schimb cloud-uri. Pentru cât timp vom beneficia şi de acest serviciu, până când îşi va da şi el obştescul sfârşit şi toate datele de acolo vor fi iarăşi inaccesibile?

Pe de altă parte, internetul se manifestă ca un veritabil ucigaş al originalităţii. Totul pe web a ajuns să funcţioneze după modelele copy/paste sau share. Dacă postezi ceva valoros – poză, film sau text –, în scurt timp va deveni bunul tuturor şi nimănui nu-i va păsa cine