Procurorii D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Neamţ au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpaţilor Mironescu Ioan Dumitru, 39 de ani, Pădurariu Daniel, 44 de ani, Lăcătuş Cosmin Irinel, 32 de ani, Popa Ovidiu, 31 de ani, Cristofor Emil, 29 de ani şi Jâtaru Petrică, 34 de ani, pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unei grupări infracţionale, acte de terorism, instigare / tentativă la distrugere, instigare / tentativă la omor calificat și nerespectarea regimului materiilor explozive.
În fapt, în sarcina inculpaţilor Mironescu Ioan Dumitru, lider al lumii interlope din municipiul Piatra Neamţ şi Pădurariu Daniel se reţine că au constituit o grupare infracţională, instigând membrii grupării in scopul suprimării vieţii părţii vătămate M.B., oponent pe plan local al inculpatului Mironescu Ioan Dumitru.
În acest scop, inculpatul Mironescu Ioan Dumitru a procurat şi predat inculpaţilor un dispozitiv exploziv improvizat, având greutatea de circa 1000 grame. Dispozitivul era perfect funcţional şi apt de a detona şi conţinea un amestec de produse chimice din categoria materiilor şi amestecurilor explozive, care se regăsesc în mod uzual în compoziţia explozivilor de tipul dinamitelor.
În noaptea de 10/11.01.2013, în jurul orelor 02.20, membrii grupării au amplasat dispozitivul exploziv sub autoturismul proprietatea părţii vătămate, autoturismul fiind parcat in spaţiul public, in apropierea locuinţei acesteia din municipiul Piatra Neamţ.
Inculpaţii au acţionat cu intenţia de a a suprima viaţa părţii vătămate prin detonarea dispozitivului şi producerea unei explozii la punerea in mişcare a autoturismului.
Producerea rezultatului urmărit a fost stopată urmare a intervenţiei organelor de urmărire penală, care monitorizau activitatea infracţi