Politica acestei săptămâni, departe de a fi marcată de valul de iarnă care a paralizat cumva începutul de primăvară, pare destul de torsionată, nu doar de prohoditul colaps al PDL, cât şi de perspectiva unor remanieri la nivel de guvern, mai mult sau mai puţin simple coincidenţe.

Formal, toţi liderii democrat-liberali care şi-au prezentat propriile moţiuni în Convenţia extraordinară de sâmbătă, susţin unitatea partidului şi salută, cu un oarecare entuziasm bine temperat, iniţializarea Fundaţiei Mişcarea Populară. La fel de oportunist, după ce anterior majoritatea liderilor democraţi fuseseră anatemizaţi, acum se produce un deja tradiţional proces de reevaluare, la bucată – a celor care, totuşi, s-ar putea dovedi „băieţi de treabă“, deci recuperabili, sau la grămadă – dacă noul lider, scăpat de dictatul lui Băsescu, pare mai frecventabil şi mai deschis dialogului, cum altfel decât constructiv. Puţini, foarte puţini, de regulă cei din tabăra susţinătorilor moţiunii „Reformiştii“, şi-au anunţat intenţia de a părăsi PDL, ajuns cumva în faza formei fără fond. Cert este că, probabil până la sfârşitul săptămânii, se vor alege cumva apele şi în tabăra Dreptei, aflată într-un accelerat proces de dispersie, situaţie care, suprinzător, convine perfect USL-ului care mai are acum doar grija obsesivă a izolării depline a preşedintelui Băsescu.

Între timp şi aparent fără nici o legătură, adie deja un vânt primăvăratec de remaniere guvernamentală, fiind cel mai probabile o serie de rocade, iniţiate de numirea ministrului Mona Pivniceru ca judecător la Curtea Constituţională. Evident, fără nici o legătură contextuală cu Justiţia, ministrul Relu Fenechiu pare a fi deja o pagubă colaterală consacrată, ca sacrificiu tactic şi concesie „politically correct“ făcută Bruxelles-ului, deşi asta ar presupune operarea cu prezumţia de vinovăţie, câtă vreme demnitarul respectiv nu