Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Democrat-liberalii bistriţeni se iau la trântă la avere. Ioan Oltean, la concurenţă cu fostul director al Teraplast, Florin Urîte

Publicat in Adevarul, joi 28 martie 2013 ·

La o primă vedere, politicienii bistriţeni nu prea au cu ce să se mândrească. 2-3 terenuri şi un imobil, completat eventual de o casă de vacanţă şi un depozit în bancă. „Lupta” se dă însă în PDL, unul dintre cei mai vechi politicieni bistriţeni, Ioan Oltean concurând cu fostul director al Teraplast Florin Urîte.

Anii petrecuţi în opoziţie se văd şi în declaraţiile de avere ale USL-iştilor, care nu prea au cu se lăuda. De exemplu, veterana din politica bistriţeană Doina Pană, care a ocupat fotoliile de consilier judeţean, secretar de stat şi fiind în prezent ministru delegat, are doar două apartamente, unul în Cluj-Napoca, iar altul în Bistriţa, o casă de vacanţă, un teren intravilan de 1500 de metri pătraţi, dar şi o datorie la bănci în valoare de 32.500 de euro.

Preşedintele de Consiliu Judeţean, Radu Moldovan, şef de filială judeţeană şi fost purtător de cuvânt al PSD pare să aibă o afinitate pentru terenuri, deţinând, potrivit declaraţiei sale de avere, nu mai puţin de 7 terenuri, dintre care 4 sunt situate în municipiul Bistriţa, iar 3 în viitoarea staţiune Colibiţa. Acesta mai deţine un imobil în municipiu şi o casă de vacanţă la Colibiţa.

Anul trecut, preşedintele de Consiliu Judeţean a vândut un apartament cu 85.000 de euro, probabil pentru a-şi mai achita din datoriile la bănci, deloc puţine la număr. Radu Moldovan are 4 credite făcute la diferite bănci în valoare de 60.000 de lei şi 110.000 de euro.

Ceva mai bine stau democrat-liberalii care au adunat averi consistente în ultimii ani. Cap de listă este cel mai vechi politician bistriţean, Ioan Oltean. Deputatul din Colegiul III, deţine două terenuri unul intravilan, iar altul extravilan de 2000 şi respectiv 4000 de metri pătraţi, trei apartamente, o casă de locuit în Bistriţa şi un autoturism din 2005.

Acesta mai deţine acţiuni la Teraplast în

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 2 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 4 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 6 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Ministra de Externe anunță o posibilă întâlnire între Nicuşor Dan şi Donald Trump: Merg în septembrie în SUA, pentru pregătiri

HotNews acum 2 ore
Ministra Afacerilor Externe Oana Ţoiu a anunțat sâmbătă seara, la Antena 3, că va pleca în luna septembrie în SUA, una dintre sarcini fiind legată de o posibilă întâlnirea pe care Nicuşor Dan o va avea cu Donald Trump. Întrebată cum poate România să

Oana Țoiu: Trebuie să facem trecerea de la a ajuta Ucraina să reziste, la a o ajuta să câștige

Mediafax acum 2 ore
Sâmbătă, la Antena 3 CNN, ministrul de Externe, Oana Țoiu, a condamnat atacurile rusești recente asupra Ucrainei, caracterizându-le drept „incalificabile”. De asemenea, oficialul a pledat pentru o sporire a sprijinului pentru Ucraina „Trebuie să fac

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

Incendiu în piața agroalimentară „Alexandru cel Bun” din Iași – Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pompierii au intervenit, sâmbătă seara, cu mai multe autospeciale pentru a stinge un incendiu izbucnit în piaţa agroalimentară ”Alexandru cel Bun” din municipiul Iaşi. Incendiul s-a manifestat cu deg

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 4 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

Superliga: A venit prima victorie pentru campioană, Petrolul Ploieşti – FCSB 0-1

News.ro acum 57 minute
Echipa bucureşteană FCSB a învins sâmbătă seara, în deplasare, scor 1-0, echipa Petrolul Ploieşti, în etapa a doua din Superligă. La Ploieşti, campioana şi-a arătat intenţiile ofensive odată cu bara lui Miculescu din minutul 11, iar gazdele au repli

Vremea

București
acum

22°
sâm.

17°/30°
dum.

19°/33°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
Iasi
acum

20°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

21°/39°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

21°
dum.

20°/29°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
mie.

24°/26°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

17°/28°
lun.

20°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

20°
sâm.

16°/30°
dum.

19°/35°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°