Prefectul Ion Oprea cu premierul Călin Popescu Tăriceanu la Instituţia Prefectului va fi inaugurată astăzi “Aleea prefecţilor”, pentru a-i păstra în memoria opinie publice din Vrancea pe cei care au reprezentat guvernele de-a lungul timpului la nivel local.
“Fiecare va avea fotografia lui, cu perioada în care a fost prefect. I-am invitat pe foştii prefecţi care au fost din 1990 pană în prezent”, a spus actualul prefect Cătălin Kanty Popescu. Fotografiile vor fi puse pe pereţii holului de la etajul 1 al instituţiei, unde îşi au birourile prefectul şi subprefectul. (M. B.)
Sinistraţii din Gura Caliţei primesc teren la Dumbrăveni
Consiliul Local din Dumbrăveni a aprobat ieri trecerea din domeniul public în domeniul privat a loturilor de teren care vor fi date sinistraţilor din Gura Caliţei. Zece case din satul Cocoşari au fost afectate de alunecări de teren, iar cinci nu mai pot fi locuite. De asemenea, a fost afectat şi DJ 204 P în aceeaşi zonă, care trebuie mutat pentru a se putea restabili circulaţia. “Proprietarii terenurilor din zonă sunt proprietarii caselor afectate. Aceştia au fost de acord să doneze teren pentru drum şi îi vom duce la un notar pentru a se încheia actele”, a declarat prefectul Cătălin Kanty Popescu, care a participat la şedinţa de ieri de la Dumbrăveni. Deocamdată, la Gura Caliţei nu au mai fost probleme pentru că temperaturile au scăzut, însă odată cu încălzirea vremii şi reluarea precipitaţiilor, autorităţile se aşteaptă la continuarea alunecărilor de teren. (M. B.)
Nu se scumpesc gunoiul şi transportul
Consilierii locali focşăneni nu au fost de acord cu propunerea primarului Decebal Bacinschi de scumpire a transportului public în comun şi nici a gunoiului ridicat de CUP Salubritate. Deşi directorii celor două societăţi subordinate CL au explicat că tarifele pentru produsele folosite în activita