Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Scandal pe strada Dobreştilor: Riveranii se opun intenţiei Primăriei de a face şosea cu două sensuri

Publicat in Bihoreanul, vineri 29 martie 2013 ·

Când Primăria a anunţat că vrea să transforme în cale de acces cu sens unic aleea pietonală dintre blocurile de pe strada Dobreştilor locuitorii din zonă au protestat. Nemulţumirea lor este de două ori mai mare acum, că firma Gamid Prodexim, câştigătoarea licitaţiei, a primit ordin să amenajeze aici drum cu două sensuri.

"Normal că nu îmi convine! Până acum a fost o zonă liniştită, dar de acum or să treacă toate maşinile pe sub geamul meu. În loc să amenajeze spaţii verzi şi locuri de parcare ca să nu mai intre toţi cu maşinile între blocuri, Primăria face şosea cu două sensuri, ca să nu mai ai unde te întoarce de maşini", a reclamat un orădean.

Locuitorii zonei se tem că transformarea străzii în şosea cu două sensuri de mers va diminua spaţiul verde dintre blocuri şi va umple zona de fum şi gălăgie. "Şi sens unic, cum a anunţat iniţial Primăria era prea mult, dar acum că vrea să facă drum cu două sensuri!", a spus reclamantul.

"Pentru locuitori se face"

Contactat de BIHOREANUL, viceprimarul Mircea Mălan, cel care s-a şi întâlnit cu orădenii din zonă pentru a-i informa cu privire la lucrări, susţine că măsura transformării străzii din cale de acces cu sens unic în drum cu dublu sens a fost luată în interesul orădenilor din zonă.

"Ne cerem scuze pentru discomfortul creat, dar noua stradă va fi făcută tocmai pentru locuitorii din zonă. În varianta iniţială, era dublu sens până la intrarea între blocuri venind dinspre Sovata şi sens unic pe o distanţă de circa 70 de metri până la strada Sfântul Apostol Andrei. Asta înseamnă că locuitorii blocurilor de pe porţiunea cu sens unic, când veneau acasă, erau obligaţi să ocolească cu maşina aproape un kilometru prin sensul giratoriu de la strada Carpaţi şi să se întoarcă pe strada Sovata. Ori asta înseamnă trafic în plus, cheltuieli în plus şi poluare în plus", a spus Mălan.

Viceprimarul spune

Articolul in Bihoreanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Plafonarea prețurilor la energie și gaze, prelungită în România!

Ziua Constanta acum 32 minute
Proiectul adoptat de Camera Deputaților prevede plafonarea prețurilor la energie electrică și gaze naturale până la 31 martie 2025, stabilind reguli clare pentru prețurile finale și obligații pentru producătorii de gaze naturale. Plenul Camerei Depu

Consiliul Concurenţei analizează preluarea Telekom Romania Mobile Communications de către Vodafone România şi a unor active ale companiei de către Digi România

News.ro acum 42 minute
Consiliul Concurenţei anunţă că analizează tranzacţiile prin care Vodafone România intenţionează să preia Telekom Romania Mobile Communications, iar Digi România SA va prelua anumite active ale aceleiaşi companii. ”Consiliul Concurenţei analizează t

DNSC lansează un avertisment în legătură cu mesajele care oferă "job-uri online"

Wall-Street.ro acum 54 minute
Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică avertizează în legătură cu mesajele de tip SMS sau venite pe diverse aplicaţii de mesagerie (Whatsapp) care oferă "job-uri online" cu scopul de a colecta date sensibile de la utilizatori. "În ultimele

Ministrul Apărării: Sistemul de la Deveselu, una dintre cele mai importante capabilităţi aliate pentru apărarea Europei

HotNews acum o ora
Sistemul de apărare antirachetă Aegis Ashore are un rol deosebit de important pentru apărarea Europei împotriva ameninţărilor balistice, a spus ministrul Apărării Naţionale. Angel Tîlvăr a vizitat marți împreună cu ambasadorul SUA în România, Kathle

Ce au căutat românii pe Google în 2024? Sportul e pe primul loc! Cum arată topul celor mai populare subiecte

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Ca de fiecare dată în decembrie, Google prezintă listele cu cele mai populare căutări ale românilor în anul care tocmai se încheie. Acestea indică subiectele și oamenii care au generat cel mai mare interes în căutări în România, cele mai populare ev

UPDATE - Autocar cu pasageri, implicat într-un accident rutier, în Timiş/ Şoferului i s-ar fi făcut rău în timpul mersului, el fiind declarat decedat/ Alte patru persoane, rănite - VIDEO

News.ro acum 37 minute
Un autocar în care se aflau 25 de persoane a fost implicat, miercuri, într-un accident rutier produs în judeţul Timiş, după ce şoferului i s-ar fi făcut rău la volan. Medicii au început manevrele de resuscitare asupra şoferului, însă la finalizarea

Inflația a crescut la 5,1% în noiembrie față de 4,7% în octombrie. Produsele care s-au scumpit cel mai mult

Libertatea acum 2 ore
Rata anuală a inflaţiei în luna noiembrie 2024 a fost 5,1%, comparativ cu luna noiembrie 2023. Asta în timp ce în luna octombrie 2024, comparativ cu luna octombrie 2023, rata anuală a inflaţiei a fost 4,7%, arată datele Institutului Naţional de Stat

Procurorii cer arest preventiv pentru primarul din Crevedia. Florin Petre este acuzat de trafic de persoane

HotNews acum o ora
Primarul Florin Petre (PSD) urmează să fie dus miercuri în fața judecătorilor cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile, după ce marți seară a fost reținut într-un dosar în care este acuzat de trafic de persoane, după ce a

Hellvig: În alegerile care vin, va fi mai important ca niciodată tandemul preşedinte-premier propus românilor. Carevasăzică, oameni. Nu partide / Poate ar fi nimerit şi ca negocierile politice pentru formarea unei coaliţii să nu dureze la infinit

News.ro acum 2 ore
Fostul şef al SRI Eduard Hellvig, care a revenit recent în PNL, consideră că, în alegerile care vin, va fi mai important ca niciodată tandemul preşedinte-premier care le va fi propus românilor. ”Carevasăzică, oameni. Nu partide”, subliniază el, argu

Dominic Fritz: USR va face parte dintr-un guvern care îşi asumă reforme sau nu va face parte din guvern / Important pentru USR este să fie o guvernare cu un premier care îşi asumă reforme, nu intrăm în negociere cu linii roşii

News.ro acum o ora
Prim-vicepreşedintele USR Dominic Fritz a declarat, miercuri, că USR va face parte dintr-un guvern care îşi asumă reforme sau nu va face parte din guvern, el subliniind că important pentru USR este să fie o guvernare cu un premier care îşi asumă ref

Vremea

București
acum

mie.

4°/7°
joi

3°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-0°/5°
Iasi
acum

mie.

1°/3°
joi

-0°/2°
vin.

-3°/2°
sâm.

-3°/3°
Constanta
acum

mie.

4°/7°
joi

4°/6°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/7°
Cluj-Napoca
acum

mie.

-0°/4°
joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/3°
Timisoara
acum

mie.

2°/3°
joi

-0°/3°
vin.

1°/5°
sâm.

-0°/4°