"U' Cluj a mai făcut un pas important în salvarea de la retrogradare, după 1-0 cu Chiajna, pe teren propriu. Faza meciului s-a petrecut în minutul 88, când mijlocaşul Apostol Muzac a intrat în poartă, după ce goalkeeper-ul gazdelor, Boşneag, a fost eliminat, în urma unui fault în propriul careu, în postură de ultim apărător. Ispir a ratat însă penalty-ul!
Ionel Ganea continuă "minunile" pe banca Universităţii Cluj. A ajuns la a patra partidă fără înfrângere, iar vineri seară, clujenii chiar au câştigat toate punctele puse în joc, după 1-0 cu Chiajna. Mai mult, este al doilea succes în ultimele trei etape în faţa unei contracandidate în lupta pentru evitarea retrogradării, după 1-0 cu Severin, în etapa a 22-a.
La fel ca şi atunci, golul decisiv a fost reuşit de acelaşi Buleică, care a plasat o lovitură de cap din centrarea excelentă a lui Szekely, la primul meci de la revenirea în Liga I şi în tricoul Universităţii, unde a mai evoluat între 2003 şi 2006.
Partida cu Chiajna, la care au avut acces doar femeile şi copiii cu vârste de până la 14 ani, după incidentele din timpul partidei cu Steaua, din etapa trecută, a fost destul de slabă în prima parte, dar s-a încins pe final. După golul lui Buleică, oaspeţii au forţat egalarea şi au fost la un pas să obţină punctul sperat. În minutul 88, goalkeeper-ul Boşneag l-a faultat în propriul careu, din postură de ultim apărător, pe Popovici, şi a fost eliminat.
"Îmi place să stau în poartă!'
Cum Ganea efectuase toate schimbările, în poarta Universităţii a intrat mijlocaşul Apostol Muzac, fost jucător la Chiajna în sezonul trecut. Ispir a executat penalty-ul, dar a ţintit bara din stânga, apoi balonul a ieşit în aut de poartă.
"Eu am luat decizia să intru în poartă. Sunt obişnuit. Am şi fost portar la juniori. Îmi pare bine că am învins