Ieri, la Iaşi, a avut loc o campanie de informare-conştientizare pe tema reţelei Natura 2000 – „Iniţiativa verde – O şansă către un viitor curat“, derulat în cadrul proiectului SINCRON, desfăşurat de Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, în parteneriat cu Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM) Iaşi.
De la seminarul despre Sistemul Integrat de Management şi Conştientizare în România a Reţelei Natura 2000, n-au lipsit reprezentanţii, de nivelul local şi naţional, ai Protecţiei Mediului. La acţiune au mai fost prezenţi o serie de reprezentanţi ai instituţiilor publice din judeţul Iaşi, ai organizaţiilor nonguvernamentale, dar şi delegaţi ai instituţiilor de cercetare şi ai unităţilor şcolare de pe raza judeţului Iaşi – instituţiile de învăţământ având un rol important în formarea şi educarea tinerei generaţii în respect pentru natură.
„Campania de informare-conştientizare de astăzi face parte dintr-o campanie mai amplă, desfăşurată la nivel naţional, pe tema reţelei Natura 2000 în România şi a protecţiei biodiversităţii, pentru că este foarte important să ştim de ce protejăm această biodiversitate şi să contribuim cu toţii la acest lucru. În final, de biodiversitate depinde bunăstarea noastră, calitatea vieţii şi, dacă stăm să ne gândim, aproape tot ceea ce avem nevoie luăm din mediu natural şi atunci trebuie utilizate cu mare grijă şi cu mare respect toate resursele pe care natura ni le oferă. Este nevoie de implicarea tuturor, pentru a ne atinge obiectivele de conservare a biodiversităţii“, a declarat Galea Temneanu, purtător de cuvânt în cadrul APM Iaşi.
La Iaşi, pe reţeaua Natura 2000, sunt în derulare o serie de proiecte iar principalul lor scop este acela de informare-conştientizare, dar şi de elaborare a planurilor de management pentru ariile protejate. Acţiunea de ieri a cuprins şi o prezentare a sitului de importanţă comunitară Pădur