Pandurii n-au arătat deloc în Giuleşti ca o echipă cu pretenţii de cupele europene. În faţa unui adversar inimos, dar limitat, pandurii au capotat şi au pierdut cu 0-2. Meciul a stat şi sub zodia barelor. Giuleştenii le-au nimerit de două ori iar gorjenii o dată în final la 0-1 prin Rada.
Rapid – Pandurii 2-0 (0-0), Stadion „Giuleşti”, Bucureşti, spectatori 2.000
Au marcat: Grigore (min. 62) şi Coman (94’)
Rapid: Pecanha – I. Voicu, Oros, Abrudan, N. Vasile – Grigore, E. Dică (Coman, 86’) – Roman, Herea (Mardare, 89’), Grigorie – Pancu (Ioniţă, 78’). Antrenor: Marian Rada
Pandurii: Mingote – Unguruşan, Viera, Rada, Vlad – Nistor, Anton – Lemnaru (Nicoară, 63’), Predescu (Karim, 46’), Răduţ (Popin, 67’) – Matulevicius. Antrenor: Cristi Pustai
Cartonaşe galbene: Grigore (32’), Voicu (49’) / Viera (48’), Popin (83’).
Cartonaş roşu: Mardare (91’).
Arbitri: C. Balaj – S. Gheorghe şi I. Radu.
Primă repriză albă
Pandurii ţinteau toate punctele în Giuleşti în faţa unei echipe „ruginite” faţă de turul campionatului. Pustai l-a preferat pe Răduţ în locul accidentatului Voiculeţ şi pe Vlad în locul lui Nicoară. Pe teren, Rapidul arăta slăbiciuni pe care nici Iaşiul nu le-a arătat la Tg-Jiu. Pancu are totuşi prima ocazie, dar reia alături cu capul la o centrare care l-a prins adormit pe Unguruşan. Un prim semnal de alarmă. Nistor răspunde cu un şut care nu ocoleşte cu mult vinclul porţii lui Pecanha. Rapidul replică prin Roman care ratează de puţin ţinta. Un meci cu destule greşeli, dar care pare viu. Herea testează vigilenţa lui Mingote, dar portughezul e la post. Nistor e aproape de golul returului, dar după o acţiune superbă în care a înşirat 3 rapidişti pe drum, încearcă un dribling în plus şi e blocat în ultimul moment de Abrudan. Voicu trece milimetric pe lângă un autogol de toată frumuseţea, dar Rapidul respiră. Ant