Mesajul a fost trimis. Multumesc!

La balta administrată de Pro Pescar Petroşani, / Pe lângă caras, vor exista şi trei specii de crap!

Publicat in Ziarul Vaii Jiului, marți 2 aprilie 2013 ·

► Au fost aduse în baltă încă 402 kg de crap

Asociaţia Pro Pescar Petroşani s-a ţinut din nou de cuvânt, în sensul că după infuzia de caras de la balta din Petrila, a urmat la sfârşitul săptămânii trecute o alta, de data aceasta de 402 de kg de crap, dintre care 300 kg de crap românesc şi de crap oglindă şi 102 kg crap amur sau cosaş, peşte adus de la crescătoria „Aurel Vlaicu” de lângă Orăştie.

Toate acestea au costat până acum asociaţia o sumă de bani destul de frumuşică, 6.815,53 lei pentru cele 1.200 kg de caras şi 5.243,04 lei pentru crap. Dar ţinând cont că în momentul de faţă există peste 1.000 de membri înscrişi, plătitori de cotizaţie, nu vor fi probleme, cu atât mai mult cu cât de-acum vor mai intra şi bani de la taxa de pescuit de la balta din Petrila pe care o administrează asociaţia.

„În următoarele zile noi vom obţine şi licenţă de acvacultură pentru pescuit în perioada de prohibiţie, care începe din 8 aprilie până în 6 iunie. Asta va face ca oamenii să poată pescui, pe baza taxei de pescuit şi a carnetului de membru, pe luciul de apă de la Maleia şi în perioada prohibiţiei. Ceea ce e un avantaj şi pentru noi şi pentru dumnealor”, ne-a declarat preşedintele asociaţiei, Ion Carvaţchi.

► Au fost aduse în baltă încă 402 kg de crap

Asociaţia Pro Pescar Petroşani s-a ţinut din nou de cuvânt, în sensul că după infuzia de caras de la balta din Petrila, a urmat la sfârşitul săptămânii trecute o alta, de data aceasta de 402 de kg de crap, dintre care 300 kg de crap românesc şi de crap oglindă şi 102 kg crap amur sau cosaş, peşte adus de la crescătoria „Aurel Vlaicu” de lângă Orăştie.

Toate acestea au costat până acum asociaţia o sumă de bani destul de frumuşică, 6.815,53 lei pentru cele 1.200 kg de caras şi 5.243,04 lei pentru crap. Dar ţinând cont că în momentul de faţă există peste 1.000 de membr

Articolul in Ziarul Vaii Jiului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de caniculă și disconfort termic accentuat în Capitală/4 județe, sub avertizare de la ANM

Gandul acum 26 minute
Vremea va fi călduroasă și disconfortul termic va crește în Capitală la începutul săptămânii viitoare, informează Administrația Națională de Meteorologie (ANM), într-o prognoză specială pentru municipiul București. Începând de duminică, 20 iulie, or

Adolescentul care și-a înjunghiat mortal cumnatul, în plină stradă, prins într-un autobuz din Brăila

G4Media acum 32 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Adolescentul care şi-a înjunghiat mortal cumnatul a fost prins, duminică, într-un autobuz din municipiul Brăila, el fiind dus la audieri, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video G4M

Oana Țoiu, despre ajutorul dat Ucrainei: „Cred că trebuie să facem trecerea de la a ajuta Ucraina să reziste în a ajuta Ucraina să câştige”

Gandul acum 53 minute
Oana Ţoiu a precizat, în cadrul unui interviu pentru Antena 3 CNN, că România nu va trimite trupe pe frontul ucrainean, ci că va oferi sprijin umanitar. Ba mai mult, țara noastră lucrează la componenta legată de reconstrucţie a Ucrainei. „Ne-au fost

O tânără de 20 de ani a decedat, iar alți trei tineri au fost răniți, într-un accident rutier produs în Târgu-Neamţ

Ziua Constanta acum 3 ore
O tânără de 20 de ani a decedat, iar alţi trei tineri au fost răniţi într-un accident rutier care s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în oraşul Târgu-Neamţ, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, potrivit Agerpres. La

Nicuşor Dan, mesaj cu ocazia Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene

Ziarul Financiar acum o ora
Preşedintele României, Nicuşor Dan, a transmis duminică un mesaj cu prilejul Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, în cadrul ceremoniei desfăşurate la Monumentul Eroilor Aerului din Bucureşti. „Sărbătorim, astăzi, 20 iulie, Ziua Aviaţiei Româ

Bolojan, mesaj cu ocazia Zilei Aviației Române: Suntem membri NATO, acest lucru este o garanție

Mediafax acum 2 ore
„Aviația este o forță esențială în securitatea și capacitatea de reacție a țării, care susține apărarea națională și prezența noastră credibilă în cadrul Alianței Nord-Atlantice. Avem oameni care își fac treaba zi de zi în uniformă sau în civil, în

Kremlin: Putin este gata să discute despre pacea din Ucraina, dar vrea să-și atingă obiectivele

Mediafax acum 28 minute
Peskov a declarat că lumea este acum obișnuită cu retorica uneori „dură” a președintelui american Donald Trump, dar a subliniat că Trump a transmis, de asemenea, în comentariile privind Rusia că va continua să caute un acord de pace. „Președintele P

Oleksandr Usyk rămâne campion mondial la categoria grea după victoria cu Dubois

Mediafax acum 31 minute
Ucraineanul e campionul absolut WBA, WBC, WBO și IBF după meciul cu pugilistul britanic, duelul având loc pe Wembley, la Londra, unde au asistat 90 de spectatori. În runda cu numărul 5, Usyk a lansat o serie de directe și Dubois avea să fie numărat

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

Ziarul Financiar acum 2 ore
Directorul general al companiei de tehnologie Astronomer din New York, Andy Byron, a demisionat după ce a fost văzut îmbrăţişând o angajată la un concert Coldplay, potrivit unei declaraţii transmise CNN. Consiliul de administraţie al Astronomer a ac

Două cutremure în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanșează avertizare de tsunami

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Două cutremure cu magnitudinea de 6,7 şi 7,4 s-au produs duminică în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanşând o avertizare de tsunami, potrivit USGS (USGS), informează AFP, trans

Vremea

București
acum

30°
dum.

18°/34°
lun.

23°/38°
mar.

25°/41°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

28°
dum.

17°/36°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

22°/29°
mar.

24°/31°
mie.

23°/26°
Cluj-Napoca
acum

27°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

30°
dum.

19°/35°
lun.

20°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°