Din cei două mii de specialişti, care termină Rezidenţiatul în fiecare an, mulţi sunt nevoiţi să plece din ţară din cauza salariilor mici şi a condiţiilor din spitale. Medicii sunt de părere că în viitorul apropiat, România va avea din ce în ce mai puţini specialişti în medicină. Aceştia cer majorarea veniturilor, astfel încât venitul minim al unui rezident să fie echivalentul a trei salarii medii pe economie, precum şi îmbunătăţirea condiţiilor de muncă, deoarece actul medical necesită decenţă pentru a se ridica la un standard înalt de calitate, dar şi pentru siguranţa pacientului.
Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolaescu, a declarat, în cadrul unei conferinţe, că în perioada 2006-2007 a triplat salariilor rezidenţilor, care apoi au fost scăzute prin tăierea a 25% de către fosta guvernare. El a adaugat că, anul acesta, nu sunt bani pentru creşteri salariale, dar că toţi banii din reorganizare şi restructurare vor rămâne la Sănătate.
„Este un colectiv de lucru, format din câţiva oameni de la minister, câţiva medici desemnaţi de Colegiul Medicilor Bucureşti, am invitat câţiva asiguratori, acum facem invitaţii asociaţiilor de pacienţi. Trebuie să vedem câteva lucruri – dacă schimbăm statutul medicului, cum îl schimbăm, pentru că foarte mulţi medici, aşa cum am spus-o şi astăzi, poate vor să rămână angajaţi ai spitalului. Şi atunci, trebuie să găsim o metodă să-i evaluăm corect, pe ce principii, pe ce criterii, ce valori punem în lege pentru ca cei care fac evaluarea să nu facă abuzuri. Să încercăm şi un altfel de mecanism al treptelor de salarizare“, a explicat ministrul Sănătăţii.
Preşedintele Colegiului Medicilor din România, prof. dr. Vasile Astărăstoae, a propus creşterea salariilor medicilor rezidenţi, drept metodă de a-i ţine pe medici în ţară. „Una dintre soluţii o reprezintă bursele pentru rezidenţi, pe care Colegiul Medicilor a propus-o anu