De ce s-au temut iubitorii baschetului din Oradea n-au scăpat. După ce a condus în clasament întreg campionatul, în ultima etapă a sezonului regulat formaţia CSM Oradea a fost detronată din fotoliul de lider al Ligii Naţionale, după ce marţi seară, la Craiova a pierdut meciul cu echipa locală SCM Universitatea, cu scorul de 78-86.
Echipa orădeană a ratat astfel ocazia să întâlnească în primul tur formaţia CSM Bucureşti, un adversar mai facil, şi se va duela cu U Mobitelco Cluj, echipă pe care chiar runda trecută a întâlnit-o şi care i-a dat mari bătăi de cap.
Jocul de la Craiova, disputat în prezenţa a circa 4.000 de spectatori, a fost început mai bine de gazde, care după primele 10 minute conduceau cu 17-12.
În sfertul II, deşi orădenii au punctat primii prin Dillon, tot oltenii s-au aflat la cârmă, aceştia chiar mărindu-şi avantajul, după ce şi-au adjudecat acest interval cu 26-17. Astfel că în pauza mare s-a intrat cu scorul de 43-29 în favoarea gazdelor.
În jumătatea a doua, elevii antrenorului Cristian Achim au fost mult mai motivaţi şi au început cu un coş de trei puncte a lui Milos Pesic, urmat de un altul de două puncte a lui Sasha Topcov. Situaţia s-a reechilibrat după ce oltenii au punctat prin Drăguşin, dar până la finalul intervalului Oradea a izbutit să marcheze un total de 18 puncte, faţă de doar 16 ale gazdelor. Astfel, după ce Pesic a marchat ultimul în acest sfert, scorul cu 10 minute înainte de final a fost 59-47 pentru craioveni.
În ultimul sfert, Comagic a marcat primele puncte pentru bihoreni. După ce Seals a înscris pentru olteni, acelaşi Comagic a marcat şi a fost faultat pe finalizare. Minutele bune ale CSM-ului au continuat, numai că jucătorii orădeni au ratat exasperat de clar. Totuşi, elevii antrenorului Cristian Achim au înscris în aceste ultime 10 minute 31 de puncte, faţă de numai 27 ale gazdelor. Au fost in