În timpul unei crize economice femeile însărcinate prezintă un risc mai mare de a suferi un avort spontan, din cauza stresului, arată un nou studiu citat de „The Telegraph“.
Prin măsurile de austeritate prin care guvernele decid tăierea salariilor, se provoacă un nivel de stres care pentru femeile însărcinate poate duce la pierderea sarcinii. Drept urmare, autorii studiului le-au cerut politicienilor să fie conştienţi că schimbările politice neaşteptate pot acţiona ca „factori de stres cu consecinţe nedorite“.
Studiul a analizat impactul măsurilor recente de austeritate din România, unde reformele anunţate în luna mai 2010 au vizat o reducere de 25% a salariilor pentru toţi angajaţii din sectorul public şi o reducere a alocaţiilor pentru îngrijirea copilului.
Autorii raportului au analizat toate naşterile înregistrate în România de-a lungul a trei ani şi au comparat numărul femeilor gravide la momentul anunţului, cu numărul copiilor născuţi în anul 2009. Astfel, cercetătorii au constatat că s-au născut cu 4,5% mai puţini băieţi decât într-o perioadă obişnuită, deşi copiii de sex masculin care au supravieţuit s-au dovedit a fi „mai sănătoşi decât în vremurile normale“.
Rezultatele sugerează un proces de „selecţie indusă“ în uter, în sensul că „un şoc semnificativ în timpul sarcinii dăunează, în special, fetuşilor fragili de sex masculin“, au explicat economistele Simona Bejenariu, de la Universitatea din Göteborg, şi Andreea Mitruţ, de la Universitatea Uppsala şi Centrul Uppsala pentru Studiul Naşterilor.
Studiul a constatat că rata natalităţii din România a scăzut brusc în urma reducerilor financiare, astfel că în februarie 2011, la nouă luni după ce s-au făcut modificările, numărul naşterilor a scăzut sub 15.000, pentru prima dată din 1956.
Rezultatele studiului coincid cu un val de noi reforme sociale puse în aplica