Actualul șef al Direcției Comerciale a companiei a lucrat pentru Dan Voiculescu la GRIVCO și la cabinetul senatorial al acestuia Sursa: AGERPRES
Noul director general al Loteriei Române, Adrian Mişu Manolache, a luat în ultimele zile o serie de decizii care scot la iveală ce susţinere politică a avut pentru a fi numit în această funcţie. Zilele trecute, l-a reactivat în unul din cele mai importante posturi din cadrul companiei pe fostul sfătuitor al senatorului Dan Voiculescu.
Concret, Cristian Stănculescu, noul şef al Direcţiei Comerciale a Loteriei Române, a fost consilier la cabinetul parlamentar al mogulului. În 2007, Stănculescu a lucrat şi la grupul de firme GRIVCO, Dan Voiculescu. Omul mogulului a ajuns în Loterie în martie 2008, fiind angajat de către Liliana Mincă (Ghervasuc), care fusese numită la conducerea companiei din partea Partidului Conservator,formaţiune politică controlată de mogul şi unde aceasta era vicepreşedinte.
Acuzat de Curtea de Conturi, promovat de Mişu
În 2008, pe când era şef al Departamentului Vânzări şi Marketing, Cristian Stănculescu s-a ocupat de afacerea cu cartele Pelegrin. Potrivit unui raport al inspectorilor Curţii de Conturi, Loteria a cumpărat cartele telefonice în valoare de 31,8 milioane de lei de la SC Form Trade SRL, firmă care s-a rezumat doar la această afacere. „Prin modul defectuos de administrare al acestui contract, respectiv prin modificarea clauzelor contractuale stabilite iniţial, a scopului şi a naturii juridice a contractului, prin utilizarea şi justificarea unor documente ce nu puteau produce efecte juridice şi care au generat în final plăţi necuvenite, CNLR a fost prejudiciată cu suma de 25.151.189 de lei”, spun inspectorii Curţii de Conturi în raportul lor.
Concret, banii pentru cartelele telefonice trebuiau decontaţi de Loterie pe măsură ce acestea erau vândute. Ulterior, clauzele