De-a lungul timpului, şapte românce au jucat pentru campioana Ungariei, adversara Oltchimului de sîmbătă. Centrul Aurelia Brădeanu a stat cel mai mult, şase ani.
Carmen Niţescu, fostul inter stînga al Oltchimului şi al "naţionalei" României, e prima care a jucat pentru formaţia alb-verde. Era în perioada în care Gyor nu era principala forţă în Ungaria, fiind în umbra celor de la Ferencvaros Budapesta sau a celor de la Dunaferr.
Imediat după ce Niţescu a plecat de la Gyor, formaţia maghiară a adus alte două românce, şi ele componente ale primei reprezentative: Simona Gogîrlă şi Aurelia Brădeanu. "Cînd noi ne-am dus acolo, am cîştigat imediat titlul de campioane", îşi aminteşte Gogîrlă, acum antrenoare la CSM Ploieşti. Gyor a devenit, de departe, cea mai bună echipă din Ungaria.
"Nu mai cîştigaseră titlul de 46 de ani! A fost sărbătoare mare, şi-au dat seama că se poate, au transferat alte handbaliste, au investit mai mult, iar nivelul a crescut", a adăugat Gogîrlă. Numărul "tricolorelor" la Gyor s-a mărit în 2005, la trei, prin venirea pivotului Ana Maria Lazer Şomoi, de la HC Zalău.
În sezonul 2006-2007 s-a înregistrat însă recordul de românce, nu mai puţin de cinci, după ce la campioana Ungariei au fost transferate şi pivotul Simona Spiridon şi portarul Stăncuţa Guiu.
Cea mai valoroasă stranieră
Aurelia Brădeanu, "centrul" Oltchimului, a stat şase sezoane la Gyor. "A fost o perioadă extraordinară în cariera mea, o perioadă de care întotdeauna îmi voi aduce aminte cu plăcere", spune Brădeanu. În acest timp, la Gyor, Mika a jucat finala Ligii Campionilor, finala Cupei Cupelor şi finala Cupei EHF, dar a fost desemnată, în două rînduri, şi cea mai valoroasă stranieră din campionatul Ungariei. Gabriela Rotiş Nagy a stat şi ea un an la Gyor, dar s-a despărţit de campioana Ungariei, fiind mai mult accidentată.
Miza pe norvegience @N