Succesor al lui Nicolae Paulescu, cel care nu a primit Nobelul pentru descoperirea insulinei, şi al profesorului Ion Pavel, cel care a înfiinţat primele clinici de diabet din ţară, prof. dr. Constantin Ionescu-Târgovişte povesteşte cum şi-a împlinit destinul de a deveni medic şi despre pasiunea pentru poezie.
„Mai poate s-aştepte «Adevărul»?“, întreabă profesorul doctor Constantin Ionescu-Târgovişte. Mai poate. „Adevărul“ e în faţa biroului său de la etajul 1 al Institutului de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice „Nicolae Paulescu“ din Bucureşti şi aşteaptă. Din cabinetul pe care scrie, cu majuscule, „Educaţie. Discuţii despre autocontrol, dietă, hipo/hiperglicemie, complicaţii“, iese tulburată o doamnă care a adunat, în sacoşa din pânză pe care o poartă, mai multe primăveri decât vizite la medic. Coboară agale scările şi se duce. Linişte. Altă doamnă, îndrumată către alt cabinet al Institutului, întreabă nedumerită: „Acesta e etajul 2?“. „Adevărul e că e primul etaj.“ „Păi, nu mai sunt scări!“ Pleacă. Linişte. Profesorul iese din cabinet, salută încă o dată „Adevărul“ şi pleacă. Linişte. Se întoarce în birou, observă în drum că „Adevărul“ a rămas de partea sa, ezită un minut şi-apoi dictează: „Să vină «Adevărul»!“. „Într-un sfert de oră, să-mi amintiţi, vă rog, să scot acele unei paciente care a venit la acupunctură!“
„Weekend Adevărul“: E 1 aprilie (n.r. - a fost la interviu, nu mai e.). V-a păcălit cineva azi?
Prof. dr. Constantin Ionescu-Târgovişte: Nu, din păcate. (Râde) E deschis reportofonul?
Da, e deschis.
Bun. Probabil că mă veţi întreba cum de am devenit diabetolog. Şi eu voi spune că probabil fiecare are un destin, pentru că în viaţa unui om există evenimente care se înlănţuie uneori, iar multe dintre ele, la un moment dat, sunt inexplicabile. Dacă m-aţi întreba cum de am ales cariera medicală, v-aş spune că avea