Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Portugalia se pregăteşte pentru noi tăieri, în sănătate, educaţie şi securitate socială

Publicat in Flacara Iasului, luni 8 aprilie 2013 ·

Guvernul portughez va reduce din nou cheltuielile pentru sănătate, educaţie şi securitate socială, pentru a evita eşuarea programului de bailout după ce Curtea Constituţională a respins scăderea salariilor şi pensiilor din sectorul public, potrivit Financial Times. Premierul Pedro Passos Coelho a declarat duminică, într-un discurs televizat, că respingerea măsurilor de austeritate adoptate în cadrul acordului de finanţare externă de 78 miliarde euro încheiat în 2011 cu UE şi FMI riscă să deraieze programul de ajustare şi să împiedice guvernul să revină pe piețe până la termenul convenit, în luna septembrie. Curtea constituţională portugheză a respins vineri seară 4 măsuri de austeritate din acordul cu instituţiile financiare internaţionale, deoarece legea din Portugalia prevede că măsurile de ajustare fiscală trebuie să afecteze în egală măsură bugetarii şi angajaţii din sectorul privat, fără discriminare. Coelho a afirmat că nu mai are alte opţiuni după decizia curţii, fiind nevoit să adopte noi măsuri de reducere a cheltuielilor în zona transferurilor sociale. Bugetele companiilor de stat vor fi de asemenea reduse. Premierul a exclus varianta unor noi creşteri de taxe. "Trebuie să facem tot posibilul pentru a evita un al doilea acord de bailout", a afirmat liderul portughez. Pe lângă asigurarea creditorilor internaţionali că Portugalia va reuşi să respecte ţintele convenite în acord, Coelho trebuie să reziste presiunilor interne. Opoziţia a intensificat în ultimele zile presiunile pentru demisia guvernului şi organizarea de alegeri anticipate. Comisia Europeană a subliniat că Portugalia trebuie să respecte măsurile de austeritate convenite în acord. "Orice îndepărtare de obiectivele din program, sau renegocierea acestora, ar neutraliza eforturile deja realizate de cetăţenii portughezi, mai precis creşterea încrederii investitorilor în Portugalia, şi ar prelungi dif

Articolul in Flacara Iasului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de caniculă și disconfort termic accentuat în Capitală/4 județe, sub avertizare de la ANM

Gandul acum o ora
Vremea va fi călduroasă și disconfortul termic va crește în Capitală la începutul săptămânii viitoare, informează Administrația Națională de Meteorologie (ANM), într-o prognoză specială pentru municipiul București. Începând de duminică, 20 iulie, or

Adolescentul care și-a înjunghiat mortal cumnatul, în plină stradă, prins într-un autobuz din Brăila

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Adolescentul care şi-a înjunghiat mortal cumnatul a fost prins, duminică, într-un autobuz din municipiul Brăila, el fiind dus la audieri, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video G4M

Oana Țoiu, despre ajutorul dat Ucrainei: „Cred că trebuie să facem trecerea de la a ajuta Ucraina să reziste în a ajuta Ucraina să câştige”

Gandul acum o ora
Oana Ţoiu a precizat, în cadrul unui interviu pentru Antena 3 CNN, că România nu va trimite trupe pe frontul ucrainean, ci că va oferi sprijin umanitar. Ba mai mult, țara noastră lucrează la componenta legată de reconstrucţie a Ucrainei. „Ne-au fost

O tânără de 20 de ani a decedat, iar alți trei tineri au fost răniți, într-un accident rutier produs în Târgu-Neamţ

Ziua Constanta acum 4 ore
O tânără de 20 de ani a decedat, iar alţi trei tineri au fost răniţi într-un accident rutier care s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în oraşul Târgu-Neamţ, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, potrivit Agerpres. La

Nicuşor Dan, mesaj cu ocazia Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene

Ziarul Financiar acum o ora
Preşedintele României, Nicuşor Dan, a transmis duminică un mesaj cu prilejul Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, în cadrul ceremoniei desfăşurate la Monumentul Eroilor Aerului din Bucureşti. „Sărbătorim, astăzi, 20 iulie, Ziua Aviaţiei Româ

Bolojan, mesaj cu ocazia Zilei Aviației Române: Suntem membri NATO, acest lucru este o garanție

Mediafax acum 3 ore
„Aviația este o forță esențială în securitatea și capacitatea de reacție a țării, care susține apărarea națională și prezența noastră credibilă în cadrul Alianței Nord-Atlantice. Avem oameni care își fac treaba zi de zi în uniformă sau în civil, în

În HONG KONG s-a emis cea mai mare avertizare de furtună/Taifunul Wipha mătură tot în calea sa, cu viteze de peste 167 km/h!

Gandul acum 29 minute
Autoritățile din Hong Kong a emis pentru ziua de duminică, 20 iulie, cea mai mare avertizare de furtună dată vreodată. Taifunul Wipha, cu viteze de peste 167 de kilometri pe oră, a adus ploi și vânturi abundente pe tot teritoriul. Peste 200 de zboru

Oleksandr Usyk rămâne campion mondial la categoria grea după victoria cu Dubois

Mediafax acum o ora
Ucraineanul e campionul absolut WBA, WBC, WBO și IBF după meciul cu pugilistul britanic, duelul având loc pe Wembley, la Londra, unde au asistat 90 de spectatori. În runda cu numărul 5, Usyk a lansat o serie de directe și Dubois avea să fie numărat

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

Ziarul Financiar acum 3 ore
Directorul general al companiei de tehnologie Astronomer din New York, Andy Byron, a demisionat după ce a fost văzut îmbrăţişând o angajată la un concert Coldplay, potrivit unei declaraţii transmise CNN. Consiliul de administraţie al Astronomer a ac

Kremlin: Putin este gata să discute despre pacea din Ucraina, dar vrea să-și atingă obiectivele

Mediafax acum o ora
Peskov a declarat că lumea este acum obișnuită cu retorica uneori „dură” a președintelui american Donald Trump, dar a subliniat că Trump a transmis, de asemenea, în comentariile privind Rusia că va continua să caute un acord de pace. „Președintele P

Vremea

București
acum

31°
dum.

18°/34°
lun.

23°/38°
mar.

25°/41°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

29°
dum.

17°/34°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

22°/29°
mar.

24°/31°
mie.

23°/26°
Cluj-Napoca
acum

26°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

32°
dum.

19°/34°
lun.

20°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°