Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fotbal mai ceva ca la… polo / PSD Petroşani a năucit PSD Petrila: 8-2!

Publicat in Ziarul Vaii Jiului, luni 8 aprilie 2013 ·

Sâmbătă, 6 aprilie, pe terenul sintetic de pe str. Avram Iancu a avut loc meciul de fotbal dintre echipele PSD Petrila şi o echipă mixtă a TSD şi PSD Petroşani.

Petroşenenii i-au făcut ca-n curtea şcolii pe petrileni, partida închein-du-se cu un scor de polo pe apă, nicidecum de fotbal, 8-2. Iată că după scorurile de tenis aplicate altor echipe din PSD, vin scorurile de polo, sperăm să nu urmeze pe viitor şi cele de rugby. Acest scor dovedeşte că echipa social-democraţilor petroşeneni creşte din lună în lună. Unii ar zice că, din contră, adversarii sunt din ce în ce mai slab pregătiţi. O fi şi asta, dar adevărul este că jocul petroşenenilor se leagă din ce în ce mai bine, iar viteza creşte, multe faze venind pe fondul contraatacului, o armă letală pentru adversari. Bine zicea cineva, acolo, la teren:

„Dacă ar creşte viteza aşa şi în politică, organizaţia n-ar avea rival la Petroşani”.

„A fost un joc frumos, un joc disputat, cu multe faze frumoase la ambele porţi, dar cu o dominare mai mare a echipei din Petroşani, fapt care s-a văzut la final, echipa noastră impunându-se cu un neverosimil 8-2. Echipa pe care o coordonez creşte de la meci la meci, ceea ce dovedeşte că băieţii au ambiţie şi sunt din ce în ce mai bine pregătiţi fizic. De altfel, ambiţia lor o demonstrează şi faptul că, de ceva vreme, există supărări în echipa mea, unii jucători dorind să joace meci de meci titulari, chiar dacă poate că pe postul respectiv există titular de bază, verificat în atâtea meciuri. Dar asta e bine, arată că începe să apară concurenţa pe posturi, iar pe viitor probabil nimeni nu va avea un post sigur de titular, ceea ce va face să fim mai puternici de la meci la meci. Ceea ce mă bucură cel mai mult este că la aceste meciuri sunt şi destui spectatori, dornici să vadă partide disputate, iar acest lucru ne face să mai organizăm la Petroşani

Articolul in Ziarul Vaii Jiului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oleksandr Usyk, KO devastator în lupta anului. Ucraineanul e campion mondial absolut la categoria grea

Adevarul acum 41 minute
La 38 de ani, Oleksandr Usyk a mai scris o pagină în istoria boxului profesionist. Pe stadionul Wembley, în fața a 90.000 de spectatori, ucraineanul l-a învins prin KO în repriza a 5-a pe reprezentantul gazdelor, Daniel Dubois, și a redevenit campio

MApN organizează o ceremonie militară şi religioasă de Ziua Aviaţiei Române

Ziarul Financiar acum 55 minute
Cu ocazia Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, sărbătorită duminică, 20 iulie, la Monumentul „Eroilor Aerului” din Piaţa Aviatorilor se va desfăşura o ceremonie militară şi religioasă, informează MApN. Evenimentul va începe la ora 10:00, pot

O tânără de 20 de ani a decedat, iar alți trei tineri au fost răniți, într-un accident rutier produs în Târgu-Neamţ

Ziua Constanta acum 52 minute
O tânără de 20 de ani a decedat, iar alţi trei tineri au fost răniţi într-un accident rutier care s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în oraşul Târgu-Neamţ, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, potrivit Agerpres. La

Echipa națională de polo a României, victorie cu Canada și va juca pentru clasarea finală pentru locul 9 la Campionatul Mondial

G4Media acum 29 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Naţionala de polo a învins, duminică, reprezentativa Canadei, scor 18-12, în primul meci pentru locurile 9-12, la Campionatul Mondial din Singapore. Tricolorii vor juca astfel pentru clasarea finală

Andy Byron a demisionat. CEO-ul Astronomer a devenit „vedetă” după ce a îmbrăţişat o angajată la un concert Coldplay

Adevarul acum o ora
CEO-ul companiei Astronomer, Andy Byron, a demisionat după ce a fost surprins îmbrățișându-se cu șefa de HR la un concert Coldplay, moment care a devenit viral pe reţelele de socializare.

Cod galben de caniculă în judeţele Dolj, Olt, Teleorman şi Giurgiu/ Luni, va fi Cod portocaliu de caniculă şi disconfort termic accentuat, în cinci judeţe unde vor fi temperaturi de 37-40 de grade, şi Cod galben în alte 15 judeţe şi în Capitală

News.ro acum 28 minute
Meteorologii au emis o atenţionare Cod galben de caniculă, valabilă duminică, în judeţele Dolj, Olt, Teleorman şi Giurgiu. Luni, va fi Cod portocaliu de caniculă şi disconfort termic accentuat în judeţele Caraş-Severin, Mehedinţi, Dolj, Olt şi Teleo

Mesaje și urări de „La mulți ani”, de Sfântul Ilie

HotNews acum 13 ore
În 20 iulie, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Ilie, considerat făcător de minuni şi aducător de ploi în perioadă de secetă. Este şi ziua Aviaţiei Române, Sfântul Ilie fiind considerat ocrotitorul aviatorilor. Iată câteva felicitări și „

Hong Kong-ul emite cel mai înalt cod de furtună, în timp ce taifunul Wipha se apropie; Peste 200 de zboruri anulate

News.ro acum 28 minute
Autorităţile din Hong Kong au emis duminică cel mai înalt nivel de avertizare meteo, pe fondul apropierii taifunului Wipha, care aduce ploi torenţiale şi vânturi puternice, care depăşesc 167 km/h. Peste 200 de zboruri au fost anulate, relatează Reut

Coreea de Sud: 14 persoane au murit, după ce ploile abundente au provocat alunecări de teren şi inundaţii

News.ro acum 2 ore
Doi oameni au murit şi alţi doi erau daţi dispăruţi duminică în oraşul-staţiune Gapyeong din Coreea de Sud, după ce o alunecare de teren a înghiţit case şi maşini, în timpul unei perioade de ploi abundente, relatează Reuters. Astfel, numărul decesel

Compania americană de investiții Blackstone se retrage din consorțiul pentru investiția în TikTok SUA, în contextul incertitudinilor comerciale cu China

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Gigantul american din domeniul capitalului privat Blackstone s-a retras din consorţiul care negociază investiţia în operaţiunile TikTok din Statele Unite, potrivit unei surse familiare cu discuţiile,

Vremea

București
acum

28°
dum.

18°/34°
lun.

23°/38°
mar.

25°/41°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

24°
dum.

17°/36°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

29°
dum.

19°/30°
lun.

22°/29°
mar.

24°/31°
mie.

23°/26°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

26°
dum.

19°/35°
lun.

20°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°