Din iniţiativa profesorului Dan Daniel Tănase, în săptămâna „Vreau să ştiu mai multe, să fiu mai bun”, Liceul Teoretic Lupeni a organizat o excursie în străinătate pe traseul Lupeni - Auschwitz - Cracovia - Bratislava - Viena - Budapesta - Timişoara - Lupeni.
„Somnul raţiunii naşte monştri”
Au fost vizitate lagărele de exterminare naziste de la Birkenau şi Auschwitz, unde s-au produs crime îngrozitoare împotriva umanităţii, soldate cu moartea a 1,5 milioane oameni. Elevii s-au putut convinge de celebrul dicton din subtitlu văzând la faţa locului camerele de gazare, crematoriul, părul deţinuţilor - valorificat cu un cinism desăvârşit de către nazişti, zecile de mii de perechi de încălţăminte, ochelarii, geamantanele, protezele şi alte obiecte aparţinând acelor oameni care au fost daţi pieririi. Copiii şi-au dat seama că, văzând Auschwitzul, i se poate da perfectă dreptate lui Francis Fukuyama, care considera că, dacă în secolul al XX-lea au avut loc asemenea orori, atunci înseamnă că s-a produs sfârşitul Istoriei. Dar Auschwitzul este azi, pentru toţi oamenii raţionali, un îndemn la toleranţă! Astfel, el devine o lecţie de viaţă, iar tinerii au avut ce învăţa în timpul petrecut acolo.
Istoria medievală la ea acasă
În Cracovia au fost vizitate castelul şi catedrala Wawel, locul în care erau încoronaţi şi înmormântaţi regii Poloniei. Apoi, următorul obiectiv al excursiei a fost Bratislava, Capitala Slovaciei de azi, oraş de al cărui nume se leagă momente importante ale domniei împărătesei Maria Tereza. A fost vizitat centrul istoric, dominat de impunătoarea Catedrală, dar şi alte obiective interesante, cum ar fi una dintre cele mai vechi farmacii din Europa. Este de remarcat faptul că, printr-un uriaş efort, poporul slovac a reuşit restaurarea centrului istoric al unui oraş încântător.
Valsurile vieneze şi bătrâna Dun