Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Săritul coardei anulează senzaţia de foame

Publicat in Ziarul de Iasi, miercuri 10 aprilie 2013 ·

Aveţi probleme cu silueta sau pur si simplu nu mai aveţi ce mânca? Un studiu japonez vă îndeamnă să săriţi coarda sau să faceţi orice fel de exerciţiu fizic care implică mişcarea ritmică pe verticală, conform unui material publicat de LiveScience.

Există şi alte studii care au ajuns la concluzia că exerciţiile fizice pot suprima senzaţia de foame însă pentru scurte perioade de timp, prin eliberarea în stomac a unor hormoni care reglează apetitul. De aici au pornit cercetătorii japonezi care au vrut să afle dacă această "indispoziţie stomacală" ce se produce în timpul exerciţiilor fizice care implică sărituri pe verticală poate avea efectul de a modifica nivelul unor hormoni precum grelina (hormon ce este eliberat atunci când ne este foame), mai mult decât în cazul altor tipuri de exerciţii fizice.

Practic ei au dorit să identifice acele exerciţii fizice care ne pot ţine cel mai mult timp de foame.

Studiile anterioare au indicat faptul că alergatul suprimă apetitul mai mult decât mersul pe bicicletă, spre exemplu. Atunci când sărim coarda întregul organism este mişcat în sus şi în jos mai mult decât atunci când alergăm. De asemenea, nu există nicio mişcare în direcţie orizontală iar acest exerciţiu solicită cel mai mult stomacul, putând induce o suprimare de şi mai lungă durată a senzaţiei de foame.

Pentru a testa această idee, cercetătorii au selecţionat un grup de 15 tineri cu vârsta în jur de 24 de ani. Aceştia au fost puşi, prin rotaţie, în zile diferite, fie să sară coarda timp de 30 de minute, fie să meargă pe o bicicletă staţionară sau să se odihnească pe o canapea. Cercetătorii au reglat bicicletele staţionare astfel încât nivelul de energie folosit de fiecare voluntar în parte, în timp ce pedala să fie similar celui folosit în timp ce sărea coarda.

În anumite momente din timpul şi de după exerciţii, cercetătorii au măsura

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Clotilde Armand pierde definitiv procesul cu ANI

Mediafax acum o ora
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dat miercuri verdictul final în procesul dintre Clotilde Armand şi Agenţia Naţională de Integritate, respingând apelul fostului primar. Decizia este definitivă şi menţine raportul ANI privind incompatibilitatea.

Noul Parlament, convocat pe 20 decembrie. Decret semnat de Iohannis!

Ziua Constanta acum 2 ore
Noul Parlament se va reuni astfel pe 20 decembrie, la ora 14.00. Preşedintele Klaus Iohannis a semnat miercuri decretul privind convocarea noului Parlament al României, transmite Administraţia Prezidenţială. Noul Parlament se va reuni astfel pe 20 d

Negocieri pentru formarea Guvernului: Noul Executiv ar urma să aibă maximum 16 ministere. Numărul secretarilor de stat, redus substanţial - SURSE

News.ro acum o ora
Negocierile pentru formarea Guvernului au continuat, miercuri, la Palatul Parlamentului, între echipele PSD, PNL, USR, UDMR şi minorităţile naţionale, potrivit unor surse politice, o decizie care s-a luat vizând numărul maxim de 16 ministere în noul

Siria: Mormântul tatălui lui Bashar al-Assad, incendiat de rebeli

Mediafax acum o ora
Situat într-un mausoleu din regiunea Latakia, mormântul lui Hafez al-Assad, care a condus Siria neîntrerupt timp de trei decenii, până la moartea sa în 2000, a fost incendiat de luptători rebeli, potrivit Observatorului Sirian pentru Drepturile Omul

Clotilde Armand: Aşa "funcţionează Justiţia" lui Ciolacu. Eliminând din competiţie electorală adversarii politici / Un dosar atât de caraghios încât a fost nevoie de 4 procurori să fie schimbaţi până când PSD a găsit unul care să execute ordinele

News.ro acum 38 minute
Fostul primar al Sectorului 1, Clotilde Armand, transmite miercuri, după ce magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) au respins recursul făcut după ce a fost declarată incompatibilă, că aşa "funcţionează Justiţia" lui Ciolacu, eliminâ

ÎCCJ respinge cererea lui George Simion împotriva hotărârii CCR de anulare a alegerilor prezidenţiale

Mediafax acum o ora
„Admite excepţia necompetenţei generale a instanţelor judecătoreşti, invocată din oficiu. Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul Simion George Nicolae împotriva Hotărârii nr. 32 din data de 06 decembrie 2024 pronunţate de Curtea

Rusia le cere cetăţenilor săi să evite călătoriile în Occident

News.ro acum o ora
Rusia a declarat miercuri că relaţiile cu Statele Unite sunt atât de conflictuale, încât cetăţenii ruşi nu ar trebui să călătorească în Statele Unite, Canada şi majoritatea ţărilor din UE, deoarece riscă să fie „vânaţi” de autorităţile americane, re

Dana Marijuana rămâne în arest preventiv pentru trafic de droguri. Sentinţa nu este definitivă

HotNews acum o ora
Cântăreaţa Dana Coteanu, cu numele de scenă Dana Marijuana, rămâne în arest preventiv pentru trafic de droguri, printr-o decizie luată miercuri de judecătorii Tribunalului Constanţa. Sentinţa nu este definitivă, potrivit soluției judecătorilor const

Clotilde Armand, după decizia privind procesul cu ANI: Voi merge mai departe şi voi ataca decizia la instanţele europene

Mediafax acum o ora
„Justiţia lui Ciolacu funcţionează. Plângere la ANI făcută de PSD - ANI condus de un director cu legături de familie în PSD - judecătoarea de la Înalta Curte, fiica unui membru marcant al PSD. Rezultatul era previzibil. Aşa <funcţionează Justiţia> l

Prosumatorii nu mai sunt obligați să-și monteze baterii de stocare

HotNews acum 4 ore
Plenul Camerei Deputaților a aprobat miercuri abrogarea unui articol de lege care-i obliga pe toți prosumatorii, atât pe cei cei existenți, cât și pe cei viitori, să-și monteze baterii de stocare a energiei produse. Aceeași lege prevede prelungirea

Vremea

București
acum

mie.

4°/8°
joi

3°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-0°/5°
Iasi
acum

mie.

1°/3°
joi

-0°/2°
vin.

-3°/2°
sâm.

-3°/3°
Constanta
acum

mie.

4°/7°
joi

4°/6°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/7°
Cluj-Napoca
acum

mie.

-0°/4°
joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/3°
Timisoara
acum

mie.

2°/4°
joi

-0°/3°
vin.

1°/5°
sâm.

-0°/4°