Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Peste 200 de maşini au ieşit la protest pe DN76: Şoferii au plantat panseluţe în gropi (FOTO)

Publicat in Bihoreanul, joi 11 aprilie 2013 ·

Peste 200 de maşini s-au strâns în convoiul de protestatari care a pornit, marţi după amiază, în marşul motorizat pe DN76 pe ruta Pocola - Răbăgani şi retur, până în municipiul Beiuş, pentru a atrage atenţia guvernanţilor cu privire la starea proastă a drumului şi mai cu seamă a numeroaselor gropi ce pun în pericol, zi de zi, vieţile participanţilor la trafic.

Participanţii s-au întâlnit cu puţin înainte de ora 16 în parcarea din fosta benzinărie din Pocola, de unde au pornit apoi spre Răbăgani într-un marş cu 20 kilometri pe oră, oprind, din când în când, pentru a planta panseluţe în gropile de pe carosabil. Coloana de maşini se întindea pe aproximativ 4 kilometri, şoferii lăsând o distanţă de aproximativ 10 metri între autoturisme, pentru ca participanţii la trafic să îi poată depăşi.

În jurul orei 18, convoiul a ajuns în satul Brăteşti din comuna Răbăgani, de unde urma să se întoarcă, tot în coloană, la Beiuş, unde protestul va lua sfârşit.

Marşul a fost supravegheat de 3 echipaje ale Poliţiei Beiuş, pentru a evita eventualele incidente, şi a primit girul autorităţilor locale. "Deocamdată nu au fost semnalate incidente", a declarat BIHOREANULUI şeful Poliţiei Beiuş, comisarul Remus Indrei.

Evenimentul a fost lansat pe Facebook, iniţiatorul fiind Kovacs Zoltan, un beiuşan care se declara sătul să fie ţinut în gropi şi care e hotărât să-şi facă "păsul şi durerea auzite".

"Şoferi cu mic cu mare, de v-aţi săturat de gropi, de rupt roţi, de plătit nemunca celor care tot promit şi nu fac nimic, dacă v-aţi săturat de jalea de la drumul mare, veniţi cu noi şi protestaţi faţă de nepăsarea celor care ne ţin tot în gropi! De 23 de ani acest drum nu-şi merită nici statutul de drum comunal, nicidecum de drum european! Să ne facem păsul şi durerea auzite! Citeşte, dă mai departe! Cheamă-ţi prietenii, cunoştinţele şi pe toţi cei de bună credinţă!

Articolul in Bihoreanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 2 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum o ora
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Ministrul Mediului afirmă că Programul Rabla nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 decembrie / Componentele tehnice nu se modifică, doar valoarea voucherului pentru maşinile electrice

G4Media acum 23 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a afirmat, duminică seară, că Programul Rabla nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 decembrie, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video G4Media -

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 3 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 5 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Bebeluş de 4 luni, testat pozitiv la cocaină, în Franța. Părinții lui au fost puşi sub acuzare

HotNews acum 2 ore
Doi părinți au fost puși sub acuzare după ce s-au prezentat cu bebeluşul lor de patru luni la un spital din Franța, iar copilul a fost testat pozitiv la cocaină, relatează BFMTV, citată de News.ro. Incidentul a avut loc vineri, 18 iulie, la spitalul

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum o ora
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Un șofer a blocat autostrada A1 cu un camion, pe sensul Pitești – București. Ce a urmat apoi

Cancan acum 2 ore
Scene neobișnuite duminică după-amiază pe Autostrada A1, pe sensul Pitești – București, unde traficul a fost complet blocat în urma unui protest neașteptat. Un șofer de camion a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul carosabilului, s-a urcat pe ca

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 3 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Vremea

București
acum

25°
dum.

18°/34°
lun.

20°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

22°
dum.

17°/32°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

22°
dum.

19°/30°
lun.

20°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

23°
dum.

19°/34°
lun.

18°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°