Miniştrii de Finanţe din zona euro iau în calcul ideea de a acorda încă şapte ani Portugaliei şi Irlandei pentru plata împrumuturilor externe primite de la UE, astfel încât să ajute ambele ţări să revină mai uşor la finanţarea de pe pieţele internaţionale, a declarat şeful Eurogroup, Jeroen Dijsselbloem, conform surselor de presă.
"Intenţia este pozitivă, de a ne uita la prelungirea maturităţilor pentru Irlanda şi Portugalia", a declarat Dijsselbloem.
Cele două ţări au pierdut accesul la piaţa financiară internaţională în perioada 2010 - 2011 şi au fost nevoite să ia fonduri de urgenţă de la statele europene.
F. A. Miniştrii de Finanţe din zona euro iau în calcul ideea de a acorda încă şapte ani Portugaliei şi Irlandei pentru plata împrumuturilor externe primite de la UE, astfel încât să ajute ambele ţări să revină mai uşor la finanţarea de pe pieţele internaţionale, a declarat şeful Eurogroup, Jeroen Dijsselbloem, conform surselor de presă.

F. A.