O chema Pufa...
Cel puţin aşa am simţit noi că trebuie să fie numele ei... Poate acolo unde e acum are un nume mai distins şi mai frumos, poate au mai mult timp să se joace cu ea, să-i acorde mai multă atenţie, îngrijire şi afecţiune...
Prima oară a apărut în gutuiul din curtea casei, venită de... "nicăieri"... într-o după-amiază de februarie, acum trei ani. O lătrau cei doi câini din curtea casei noastre, atrăgându-ne atenţia la superba felină ce se urcase în copacul plantat chiar de bunica mea, acum mai bine de o jumătate de secol. A coborât iute şi s-a oprit în braţele mamei, cu ochii ei mari, miraţi şi verzi, ţinându-se speriată cu lăbuţele de vesta ei, ca şi când ar fi vrut să spună: "Nu mă daţi, vreau să rămân aici!". Se ştie că pisicile îşi aleg singure stăpânii.
Cine o întâlnea, spunea că pisică aşa frumoasă n-a mai văzut! Avea o blăniţă extrem de pufoasă, din trei culori: alb, maro-deschis şi gri. Deşi nu ne pricepeam la rasele animalelor, de la cabinetul veterinar ni s-a spus că e o metisă superbă, un amestec extrem de reuşit între rasa norvegiană şi maidaneză. Îi cumpărasem o zgardă roşie ca să o ferim de deochi.
Avea o rapiditate uluitoare a mişcărilor: într-o secundă, putea să parcurgă distanţe de 3-4 m ca o săgeată! Îmi aduc aminte cum, în timp ce am întors o clipă capul, a sărit de sub masa din sufragerie direct pe pervazul ferestrei larg deschise, făcându-se nevăzută. Ca toate pisicile, era foarte curioasă, explorând toate colţurile casei: pe şifonier, în şifonier, printre haine, sub pat, printre hainele de la cuier, în bibliotecă - era pisică intelectuală, voia să citească cărţi! Până şi pe calculator s-a urcat, sau în teancul de ziare strâns pentru hârtie reciclabilă, pe care, explorându-le, mi le-a zgâriat şi împrăştiat...
Nostimada a fost de Crăciun, când, văzând prima oară bradul ecologic, frumos împodo
