Poveşti de iubire
De-a lungul anilor, pragul casei mi-a fost trecut de mulţi oameni, prieteni dragi, cu care-am împărţit bucuriile şi umbrele zilelor, sau rude venite de departe, cu tot felul de necazuri, la oraş. Unii îşi anunţau sosirea dinainte, alţii veneau pe neaşteptate, dar şi într-un caz şi în altul, întâlnirile erau tot atâtea prilejuri de poveşti şi amintiri. N-aş putea să spun acum care a fost cea mai frumoasă amintire legată de vizitele acestea, care întâlnire a fost cea mai incitantă, care cea mai neprevăzută şi mai plină de surprize. Pot să spun însă, oricând şi la orice oră, care au fost cei mai dragi "oaspeţi" pe care mi-a fost dat să-i primesc în casa mea. Au venit pe rând, la intervale de câţiva ani unul de altul. Au venit, uneori, luându-mă prin surprindere, alteori, îndelung chemaţi şi aşteptaţi, ca o nemărginită salvare. Au venit pentru că i-am dorit cu toată puterea fiinţei mele şi nu încetez în nici o zi să-i mulţumesc lui Dumnezeu pentru că mi-a dat bucuria să fiu "gazda" lor şi să le pregătesc venirea. Să-i ţin în braţe şi să-i veghez, să fac asupra lor semnul crucii, să adorm cu gândul la ei şi să mă trezesc pomenindu-i în fiecare dimineaţă, pe ei, copiii mei. Şi dacă le-am spus "cei mai dragi oaspeţi", n-am greşit cu nimic, pentru că mi-ar plăcea să cred că voi avea până la capăt puterea să nu-i dezamăgesc, să nu-i încurc şi să nu-i stânjenesc vreodată. Să pot din umbră să îi veghez mai departe, chiar dacă puii de altădată au făcut acum aripi şi şi-au luat zborul din ograda părintească. N-aş putea spune acum că a fost uşor. Venirea pe lume a unui copil îţi întoarce pe dos toată viaţa. Când sunt mai mulţi, e tot de atâtea ori mai complicat. Oricât ai fi de tare, oricât de experimentat, simţi clar că ierarhiile sunt altele şi că vrând, nevrând, faci de multe ori ceea ce trebuie şi nu ceea ce vrei. Anii trec şi, în
