Mesajul a fost trimis. Multumesc!

30 de FEMEI au COLONIZAT o INSULĂ. Cum AU FĂCUT acest lucru /VIDEO

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 12 aprilie 2013 ·

Insula Madagascar din Oceanul Indian a fost unul dintre ultimele locuri colonizate. „Informaţia” trece pragul istoriei în momentul în care aflăm cum s-a întâmplat acest lucru.

Potrivit unui studiu recent, colonizarea Madagascarului, care a avut loc cu 1.200 de ani în urmă, a fost accidentală! Iar primii colonişti ar fi fost, de fapt, nişte femei din Indonezia, ajuse acolo din întâmplare.

S-a răsturnat

Acestea par să fi ajuns pe insulă după ce vasul pe care acestea îl foloseau pentru comerţ s-a răsturnat, potrivit LiveScience.

Cercetătorii au descoperit că şi bărbaţii care au colonizat Madagascarul erau tot din sud-estul Asiei, însă nu au putut identifica numărul acestora. Indonezia se află la 5.600 de kilometri distanţă de Madagascar.

Înrudiţi cu ele

„Ce este neobişnuit la colonizarea Madagascarului este faptul că insula este departe de Indonezia. De asemenea, este un loc colonizat foarte recent; la acel moment, cea mai mare parte a planetei era deja colonizată”, a explicat Murray Cox, cercetător la Universitatea Massey din Noua Zeelandă. „Aşadar, este vorba despre o întreagă cultură ce a fost strămutată de-a lungul Oceanului Indian”, a adăugat Cox.

Cercetările genetice efectuate în trecut au arătat că, în mod surprinzător, oamenii din Madagascar nu îşi au originile în Africa, ci în Indonezia, o insulă aflată la 5.600 de kilometri distanţă. „Uimitor este faptul că aproape toţi oamenii care trăiesc astăzi în Madagascar sunt înrudiţi cu aceste 30 de femei!”, au subliniat oamenii de ştiinţă.

ARTICOLE DOCTORUL ZILEI: Un aliment de post reduce la jumătate riscul cancerului pulmonarCe presupune dieta cubaneză-cea mai eficientă metodă de prevenire a obezităţii a bolilor de inimă şi a diabetuluiSTUDIU: De ce ar trebui să renunţe femeile la sutieneGrăsimea depozitată într-o anumită zonă a corpului creşte

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Gabriel Cotabiţă a murit. Celebrul artist avea 69 de ani

Mediafax acum 20 minute
„Ai plecat, Gabi, şi ai lăsat muzică pop românească fără una dintre cele mai mari şi mai personale voci! Am fost nu doar colaboratori. ci şi prieteni din tinereţe! Am lansat împreună piese care au bucurat generaţii de ascultători ("Noapte albastră",

Alegeri prezidențiale 2024. Numărul forțelor de ordine a fost suplimentat de MAI pentru duminică

HotNews acum o ora
Ministerul de Interne va suplimenta numărul forțelor de ordine la alegerile de duminică, de la 43.000 la 45.000, a anunțat purtătorul de cuvânt al MAI, comisar-şef de poliţie Monica Dajbog. „Pentru misiunile de astăzi (sâmbătă – n.r.) sunt implicaţi

MAI: Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la 189 posibile incidente electorale în campania pentru alegerile prezidenţiale / Angajaţii MAI au dat amenzi de aproape 22.000 de lei / Nu au fost sesizate infracţiuni de corupere a alegătorilor - FOTO, VDEO

News.ro acum o ora
Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la săvârşirea a 189 de posibile incidente electorale în cadrul campaniei pentru alegerile prezidenţiale, fiind cu 17% mai puţine faţă de precedenta campanie pentru alegerea preşedintelui României, a anunţat pur

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, s-a întâlnit cu Donald Trump în SUA

Mediafax acum 2 ore
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, s-a întâlnit vineri cu preşedintele ales al SUA, Donald Trump. Întâlnirea a avut loc la Palm Beach, Florida, conform unui purtător de cuvânt al Alianţei.

Tenis de masă: Bernadette Szocs a câştigat medalia de bronz la Turneul Campioanelor

News.ro acum 3 ore
Jucătoarea de tenis de masă Bernadette Szocs a cucerit, sâmbătă, medalia de bronz la Turneul Campioanelor de la Fukuoka, după ce s-a oprit în semifinalele tabloului de simplu.

Hoţii au furat din casa fiului lui Florin Salam mai multe genţi şi bijuterii

Mediafax acum o ora
„La data de 22 noiembrie 2024, în jurul orei 23:30, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti- Secţia 26 Poliţie au fost sesizaţi, prin apel 112, de către un bărbat, cu privire la faptul că din locuinţa sa, din Sect

Cod Galben de vânt la Constanța!

Ziua Constanta acum 3 ore
Meteorologii au emis o atenționare cod galben de vânt pentru Constanța, valabilă pe parcursul zilei de 23 noiembrie, între orele 10:00 și 23:00. Conform prognozei, în intervalul menționat, vântul va prezenta intensificări semnificative, cu rafale c

Elon Musk e și mai bogat. Averea lui a atins un nivel record după victoria lui Donald Trump în alegerile prezidențiale din SUA

HotNews acum 4 ore
Averea netă a lui Elon Musk a atins un nivel record de 347,8 miliarde de dolari vineri, datorită creşterii continue a acţiunilor Tesla şi a unei noi runde de finanţare care a evaluat startup-ul său de inteligenţă artificială, xAI, la 50 de miliarde

Scenariu demn de un film James Bond în Filipine: Vicepreşedinta Sara Duterte afirmă că a angajat un asasin să-l omoare pe preşedinte Marcos dacă ea va fi ucisă

News.ro acum 2 ore
Vicepreşedintele filipinez Sara Duterte a declarat, sâmbătă, că a comandat asasinarea preşedintelui Ferdinand Marcos Jr. dacă ea însăşi ar fi ucisă, ceea ce a determinat biroul lui Marcos să promită „acţiuni adecvate imediate”, relatează CNN. Într-o

Donald Trump l-a ales pe miliardarul Scott Bessent pentru funcția de secretar al Trezoreriei

Libertatea acum 4 ore
Președintele ales al SUA, Donald Trump, a anunțat vineri că îl va nominaliza pe Scott Bessent pentru funcția de secretar al Trezoreriei. Decizia pune capăt speculațiilor intense privind ocuparea acestei funcții, potrivit News.

Vremea

București
acum

sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

3°/7°
mar.

2°/7°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

3°/16°
dum.

2°/6°
lun.

4°/8°
mar.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

-5°/2°
dum.

-5°/2°
lun.

1°/4°
mar.

0°/6°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/3°
dum.

-1°/6°
lun.

2°/8°
mar.

2°/6°