Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Benzina aproape gratuită a lui Hugo Chavez lasă o notă de plată ridicată pentru economia Venezuelei

Publicat in Adevarul, vineri 12 aprilie 2013 ·

Timp de 14 ani, Hugo Chavez a subvenţionat masiv preţul benzinei, care costă acum 1,5 cenţi americani pe litru. Însă gaura făcută în buget pentru a finanţa subvenţiilor au lăsat în urmă o economie fragilă, care reprezintă acum principala provocare pentru câştigătorul alegerilor prezidenţiale din Venezuela, care vor avea loc duminică.

1,5 cenţi americani pentru litrul de benzină, dar asta la cursul oficial de schimb. Însă majoritatea tranzacţiilor cu carburanţi în Venezuela se realizează la o rată de schimb neoficială, dar reală, iar cu acelaşi cent şi jumătate, venezuelenii cumpără aproape patru litri de benzină.

Combinat cu rata galopantă a inflaţiei, preţul stabilit de guvernanţii de la Caracas pare şi mai mic. Spre exemplu, preţul unui plin de benzină costă mai puţin de jumătate decât preţul unei cafele cumpărate de la automatele de stradă.

De multe ori, povesteşte taximetristul Octavio Fernandez pentru „The Wall Street Journal”, bacşişul pe care-l lasă personalului din benzinării este mai mare decât nota de plată pentru benzină.

„Este singurul lucru ieftin de pe-aici”, spune Fernandez, un emigrant spaniol în vârstă de 77 de ani.

Subvenţiile acordate de Hugo Chavez, care a murit luna trecută după ce s-a luptat mai bine de doi ani cu o formă agresivă de cancer, sunt emblematice pentru perioada în care „El Comandante” s-a aflat la putere şi mai ales pentru politica economică populistă dusă de acesta. Însă ambiţia sa de a da aproape gratuit benzină şi carburanţi diesel populaţiei au deteriorat dramatic perspectivele economiei venezuelene.

În primul rând, subvenţionarea benzinei poate explica situaţia aparent paradoxală în care se află Venezuela: un stat exportator net de ţiţei are probleme permamente cu lichidităţile. Deficitul bugetar al Venezuelei a ajuns, în 2012, la 12%

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de caniculă şi disconfort termic accentuat, în Capitală

Ziarul Financiar acum 56 minute
Vremea va fi călduroasă şi disconfortul termic va creşte în Capitală, la începutul săptămânii viitoare, informează Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), în prognoza specială pentru municipiul Bucureşti. Începând de duminică, ora 12:00, până

O tânără de 20 de ani a decedat, iar alți trei tineri au fost răniți, într-un accident rutier produs în Târgu-Neamţ

Ziua Constanta acum o ora
O tânără de 20 de ani a decedat, iar alţi trei tineri au fost răniţi într-un accident rutier care s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în oraşul Târgu-Neamţ, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, potrivit Agerpres. La

MApN organizează o ceremonie militară şi religioasă de Ziua Aviaţiei Române

Ziarul Financiar acum o ora
Cu ocazia Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, sărbătorită duminică, 20 iulie, la Monumentul „Eroilor Aerului” din Piaţa Aviatorilor se va desfăşura o ceremonie militară şi religioasă, informează MApN. Evenimentul va începe la ora 10:00, pot

Oleksandr Usyk, KO devastator în lupta anului. Ucraineanul e campion mondial absolut la categoria grea

Adevarul acum o ora
La 38 de ani, Oleksandr Usyk a mai scris o pagină în istoria boxului profesionist. Pe stadionul Wembley, în fața a 90.000 de spectatori, ucraineanul l-a învins prin KO în repriza a 5-a pe reprezentantul gazdelor, Daniel Dubois, și a redevenit campio

Două cutremure în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanșează avertizare de tsunami

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Două cutremure cu magnitudinea de 6,7 şi 7,4 s-au produs duminică în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanşând o avertizare de tsunami, potrivit USGS (USGS), informează AFP, trans

Bolojan, mesaj cu ocazia Zilei Aviației Române: Suntem membri NATO, acest lucru este o garanție

Mediafax acum 33 minute
„Aviația este o forță esențială în securitatea și capacitatea de reacție a țării, care susține apărarea națională și prezența noastră credibilă în cadrul Alianței Nord-Atlantice. Avem oameni care își fac treaba zi de zi în uniformă sau în civil, în

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

Ziarul Financiar acum 56 minute
Directorul general al companiei de tehnologie Astronomer din New York, Andy Byron, a demisionat după ce a fost văzut îmbrăţişând o angajată la un concert Coldplay, potrivit unei declaraţii transmise CNN. Consiliul de administraţie al Astronomer a ac

Obiceiuri şi tradiţii de Sfântul Ilie. Ce nu ai voie să faci azi, 20 iulie, sub nicio formă

Cancan acum o ora
Sfântul Ilie este sărbătorit, în fiecare an, pe data de 20 iulie în fiecare an. El este celebrat ca fiind un mare făcător de minuni și aducător de ploi în vreme secetoasă. Sfântul și marele proroc Ilie, a primit de la Dumnezeu darul de a deschide și

Echipa națională de polo a României, victorie cu Canada și va juca pentru clasarea finală pentru locul 9 la Campionatul Mondial

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Naţionala de polo a învins, duminică, reprezentativa Canadei, scor 18-12, în primul meci pentru locurile 9-12, la Campionatul Mondial din Singapore. Tricolorii vor juca astfel pentru clasarea finală

WhatsApp pregătește o nouă funcție de inteligență artificială

HotNews acum 3 ore
Cea mai populară aplicaţie de comunicare din lume testează o funcţie care va rezuma mesajele necitite din mai multe conversaţii într-o singură operaţiune, scrie News.ro. După ce, în urmă cu o lună, a introdus funcţia Message Summaries, care rezumă m

Vremea

București
acum

29°
dum.

18°/34°
lun.

23°/38°
mar.

25°/41°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

25°
dum.

17°/36°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

22°/29°
mar.

24°/31°
mie.

23°/26°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

27°
dum.

19°/35°
lun.

20°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°