Contele de Monte Cristo este unul dintre eroii mei preferaţi. Ever! Poate doar Ulisse să-l mai întreacă – de la acesta din urmă trăgându-mi-se şi cheful de a călători întruna... Iar dintre călătoriile din alte veri, cu drag îmi amintesc de sudul francez. De ce? De ce nu!
După o săptămână pe Saint Honorat, insula călugărilor, aflată doar la câteva minute distanţă de Cannes (oraşul în care, o dată pe an, debarcă toate vedetele lumii de celuloid), după acea săptămână de retragere voluntară din zbaterea vieţii obişnuite, urma să revenim pe continent şi să ne continuăm vacanţa, hoinărind prin orăşelele pitoreşti de pe Coasta de Azur... Dar... ceva ne îndemna să explorăm şi alte forme de recluziune, pe insulele Mediteranei. Cel mai aproape ne-a fost fortul-închisoare de pe insula Sfânta Margareta. Tot acolo, vizavi de Cannes. Fortăreaţa a fost, zice-se, domiciliul forţat al unuia dintre cei mai cunoscuţi prizonieri din istorie: Omul-cu-Masca-de-Fier. Despre viaţa lui s-au scris cărţi, s-au făcut filme, iar astăzi puţini se mai întreabă dacă geamănul regal a existat sau nu...
Dumas – un „latifundiar” literar?
Ceva mai la vest, către Marsilia, aveam să ajungem în aceeaşi vară pe o altă insulă-fortăreaţă (evit să spun: închisoare, deşi acesta-i adevărul). Dragul meu Conte de Monte Cristo mă chema... hmm, precum sirenele pe Ulisse. Aşa am intrat în lumea lui Dumas!
Apropo de Dumas... propria-i existenţă ar putea fi subiect de roman! N-ar fi nevoie de nici o ficţiune. De când s-a născut, Alexandre Dumas – tatăl – a fost însemnat de destin. Păi cum altfel? Era... fiul unui general al lui Napoleon, Alexandre Davy dela Paillleterie şi nepotul unui creol, al unui marchiz căsătorit la San Domingo cu o negresă . Se spune că a scris peste 600 de romane, nuvele şi piese de teatru şi că, de la o vreme, pentru a face faţă „setei” de romane noi a cititoril
