Îmi amintesc, şi sper să nu greşesc, că în cel puţin două ediţii ale ZVJ v-am făcut cunoscută convocarea, în luna martie, în lotul naţional de Wushu, pentru a participa la CE de Wushu, a luptătorului Cristian Zilinszki, sportiv înscris în Secţia de Arte Marţiale a CS Vulcan. Acum, când revin, pot spune cu certitudine că federaţia de specialitate a făcut cea mai bună alegere.
Campionatul European
de Wushu, organizat de FEW, s-a desfăşurat între 11-14 aprilie în Sala de Sport Polivalentă din Bucureşti şi s-a bucurat de participarea a 630 de luptători veniţi din 24 de ţări: Azerbaijan, Belarus, Bulgaria, Croaţia, Republica Cehă, Estonia, Germania, Grecia, Ungaria, Israel, Italia, Letonia, Lituania, Portugalia, Polonia, România, Rusia, Serbia, Spania, Elveţia, Marea Britanie, Ucraina, Suedia şi Turcia.
O participare numeroasă,
aşadar, dar pentru care Federaţia Europeană de Wushu a făcut tot ce trebuie pentru ca atât competiţia, cât şi condiţiile de şedere în Capitală a delegaţiilor ţărilor participante să fie dintre cele mai bune şi mai sigure. Lotul de sportivi trimis la campionatul european a fost pe măsura potenţialului fiecărei ţări. Rusia a adus, de exemplu, 130 de luptători, Ucraina 60, iar Turcia a trimis 100. Pe lângă care s-au lipit cincizeci de susţinători care, în sală, s-au desfăşurat strategic, aşa încât le-au făcut alor lor o galerie de necrezut.
Lotul de Wushu
al României a fost compus din 35 de sportivi, selecţionaţi de la mai multe cluburi din ţară. Printre aceştia s-a aflat şi tânărul Cristian Zilinszki, de 17 ani, care a luptat la categoria -65 kg. El a fost însoţit la Bucureşti de către prof. Florin Mârza, antrenorul său şi preşedintele Secţiei de Arte Marţiale din cadrul CS Vulcan. La cântarul oficial, efectuat în dimineaţa zilei de 10 aprilie, Cristian a cântărit exact 60,1 kg. Deci apt pen