În orașul Deta s-a deschis marți, 16 aprilie, un birou mobil de pașapoarte. De acum înainte locuitorii din această zonă nu mai trebuie să vină până la Timișoara pentru a intra în posesia unui act de călătorie.
Ghișeul mobil funcționează în sediul Primăriei Deta și este deschis doar o zi pe lună. În fiecare marți, odată la 4 săptămâni, oamenii pot solicita pașaportul între orele 10:00 – 15:00.
„Cetățenii pot depune documentele pentru obținerea pașaportului simplu electronic. Pașaportul temporar se va obține în continuare la Timișoara. Durata de eliberare este de 14 zile, dar având în vedere că la Deta mergem odată la 4 săptămâni, cetățenii care doresc să-și ridice pașaportul după 14 zile o pot face la Timișoara. Prin cele 4 puncte mobile am acoperit toată aria județului, fiindcă la aceste puncte mobile vin cetățeni din toate orașele și comunele din vecinătatea acestor orașe mai mari”, spune Ionel Cojocaru, directorul Serviciului de Pașapoarte Timiș.
În primele minute de la deschiderea biroului mobil de pașapoarte din Deta a venit și primul client. Este vorba despre o fetiță de 8 ani, care,însoțită de părinți, a depus actele pentru a obține documentul de călătorie.
În județul Timiș au fost deschise ghișee mobile de eliberare a pașapoartelor în Lugoj, Jimbolia și Sânnicolau Mare.
În orașul Deta s-a deschis marți, 16 aprilie, un birou mobil de pașapoarte. De acum înainte locuitorii din această zonă nu mai trebuie să vină până la Timișoara pentru a intra în posesia unui act de călătorie.
Ghișeul mobil funcționează în sediul Primăriei Deta și este deschis doar o zi pe lună. În fiecare marți, odată la 4 săptămâni, oamenii pot solicita pașaportul între orele 10:00 – 15:00.
„Cetățenii pot depune documentele pentru obținerea pașaportului simplu electronic. Pașaportul temporar se va obține în continuare la Timișoara. Durata de eliberare e