Într-o interpelare adresată Guvernului, senatorul PSD Valer Marian face o analiză extrem de acidă a carierei procurorului Daniel Morar, concluzionând că principala calitate care care a stat la baza ascensiunii sale profesionale fost extrema sa obedienţă pentru cei l-a propulsat în vârful structurilor de conducere din Ministerul Public.
Redăm integral textul interpelării senatorului Valer Marian.
" Procurorul şef Morar, sluga preaplecată şi avocatul principal al preşedintelui Băsescu
Ex-procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), Daniel Morar (în ultimele luni procuror general interimar al României) a fost promovat în fruntea DNA de preşedintele Traian Băsescu în 2005, la propunerea ministrului justiţiei de atunci, Monica Luisa Macovei. Daniel Morar a fost propulsat în această funcţie, la vârsta de 39 ani, de la Cluj-Napoca, unde era procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj, de către preşedintele PDL, Emil Boc, care era în perioada respectivă primar al municipiului Cluj-Napoca şi cu care a fost coleg de generaţie la Universitatea Babeş Bolyai, în perioada în care Boc a urmat cursurile Facultăţii de Filozofie. Anterior procurorul Morar îşi începuse cariera la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş unde a avut o prestaţie mediocră pe linie de activitate judiciară (procuror de instanţă), conform foştilor săi colegi. Procurorul Morar a intrat în atenţia opiniei publice, până la investirea în fruntea DNA, datorită unor arestări abuzive şi trimiteri în judecată imputabile, realizate la comandă politică, în perioada 1997-2000, sub guvernarea CDR-PD-UDMR, când a activat la Secţia de Urmărire Penală a Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, unde a înregistrat nu mai puţin de opt achitări. Achitările cele mai sonore au fost în cazul fostului director al Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Cluj, Liviu Ciup