Investirea ministrului de Justiție Robert Cazanciuc a fost, pentru cei care au urmărit evenimentul, un bun prilej de a privi, for free, în budoarul politicii la nivel înalt, un tablou carnavalesc așa cum ni se înfățișează el astăzi – personajele cu măști, rictusuri, multă pomadă să ascundă cearcănele, pene, peruci, pantofi lucioși, costume și cheițe de aur pentru întors mecanismele de pornire/oprire ale actorilor politici.

Dacă altădată președintele Traian Băsescu îi lăsa pe cei adunați să se întrețină în conversații, de data aceasta președintele a adunat tot guvernul în jurul său într-o caldă frățietate instituțională care, în mod sigur, a încălzit inimile celor de la Bruxelles. Oficialii europeni și-or fi spus ”Gata! Românii și-au învățat lecția! I-am civilizat politic! De acum avem liniște, doamne-ajută. Scoateți șampania!” Dar noi, ăștia, privitorii, știm că nu e așa. Am văzut în zâmbetul șăgalnic al președintelui, în zâmbetul la două capete al lui Ponta, în stânjeneala Ăluia mic, în siguranța lui Dragnea. Dar am mai văzut și nervii lui Antonescu, legănarea lui nevrotică, în felul în care, ostentativ, i-a întors spatele lui Băsescu.

Ponta a făcut ce a făcut și l-a pus la locul lui pe Crin până când acesta nu a mai suportat mierea și zahărul candel ce părea că se servește în salonul cu candelabre al Palatului Cotroceni și a părăsit grupul adunat în jurul președintelui pentru a se alătura altora de pe acolo. În toate astea sunt câteva chei. Cum în România scandalul politic nu e pe ideologii și politici publice, ci pe aranjamente, atunci știm din capul locului că în peisaj se lucrează cu materialul clientului – pasiuni, orgolii, plăți, antipatii, războaie personale, dosare penale care depind de felul în care gripează mecanismele instituționale pentru a avea liniște.

Când un sistem funcționează așa, orice ieșire din tipar se sancționează. Încrengătura