Fostul premier Adrian Năstase a declarat, miercuri, că tentativa lui de sinucidere, despre care unii au spus că ar fi fost o "înşelătorie", a fost ceva adevărat, demonstrat de semnele de pe corpul său.
"Glonţul acela a trecut la 1 milimetru de carotidă", a mai spus Năstase la Antena 3.
Năstase a rememorat momentul încercării de suicid.
"Aveam revolverul în buzunarul stâng. L-am scos cu mâna stângă, stăteam aşezat pe scaun, poliţistul stătea în faţa mea. Am spus «Îmi pare rău că vei fi implicat în această poveste», ştiind că poate avea probleme. Din fericire, scoţând revolverul cu stânga, înainte de a-l trece în mâna dreaptă - eu nu trag cu stânga - el s-a repezit, m-a dărâmat, ne-am luptat, eu încercând să menţin pistolul în stânga. În final am reuşit cu stânga să îndrept revolverul spre mine, într-un unghi ciudat, de jos, încercând să-l protejesz să nu trag în el", a spus Năstase.
El a arătat că ar vrea să îi mulţumească acelui ofiţer de poliţie, arătând că îi datorează şi acestuia faptul că acum stă de vorbă cu moderatorul emisiunii.
Năstase a spus că a decis să se sinucidă în momentul în care a aflat sentinţa şi că a scris scrisori membrilor familiei, care nu au bănuit nimic.
"Nu am crezut că sentinţa va fi posibilă. Nu perspectiva închisorii m-a afectat, ci acest gest de umilinţă după două decenii de muncă, eforturi, rezultate. Mi s-a părut profund nedrept. Am scris mai multe scrisori, pentru Dana, Andrei, Mihnea. Ei nu au bănuit nimic", a spus Năstase.
Fostul premier a adăgat că destinul sau Dumnezeu a vrut ca el să supravieţuiască şi să trăiască "o nouă viaţă".
"În 20 iunie (2012, n.r.) am început o nouă viaţă", a spus Năstase, referindu-se la ziua în care a încercat să se sinucidă.
Năstase a menţionat că a trăit un "sentiment de revoltă".
"Am scris mai multe scrisori, lui Dana, lui Andrei,