Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Medicii de familie susţin că actualul sistem de sănătate este costisitor şi reduce speranţa de viaţă

Publicat in Glasul Aradului, sâmbătă 20 aprilie 2013 ·

În condiţiile actuale de funcţionare ale sistemului de sănătate, speranţa de viaţă a populaţiei este extrem de redusă şi, paradoxal, costurile sunt uriaşe. Medicii de familie arădeni consideră că alocarea unor fonduri mai mari pentru prevenire ar putea îmbunătăţi situaţia, atât din punct de vedere al sănătăţii populaţiei, cât mai ales economic. „Un procent de 50% din rezolvarea problemelor de sănătate ţin de profilaxie. În plus, este şi cel mai ieftin mod de a trata sănătatea. Pe lângă faptul că scapă societatea de pensionările de boală şi menţine omul în producţie, tratarea bolilor în fază incipientă este mult mai ieftină decât tratarea lor în fază avansată. La nivelul judeţului nostru şi al întregii ţări, speranţa de viaţă este foarte scăzută, iar asta se datorează faptului că bolile nu sunt depistate la timp. Nu ne ocupăm de profilaxie, ci de partea curativă“, ne-a declarat dr. Adrian Dără­banţiu, preşedintele Patronatului Medicilor de Familie Arad.

Pentru că se consideră că ramura lor este foarte slab finanţată medicii de familie din Arad solicită sprijinul opiniei publice, în scopul de a aduce cât mai multe argumente Ministerului Sănătăţii de a aloca mai multe fonduri pentru medicina de familie. „În acest context, Societatea Naţională de Medicina Familiei, împreună cu Fede­ra­- ţia Naţională a Patronatelor Me­dicilor de Familie şi Coaliţia 52, cu asistenţa tehnică a Academiei de Advocacy, iniţiază audierea publică «Prevenţia în sănătate – cine câş­tigă şi cine pierde în sistemul de sănătate?», în cadrul căreia invită populaţia să îşi exprime în scris punctul de vedere, prin oferirea de răspunsuri şi soluţii argumentate la următoarele întrebări majore: Cum va contribui medicina preventivă la îmbunătăţirea stării de sănătate a populaţiei din România? Ce efecte positive şi negative întrevedeţi? Care sunt principalele măsuri care ar trebui prevăzute în pr

Articolul in Glasul Aradului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum o ora
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

O nouă lege iniţiată de deputatul Silviu Vexler, atacată la CCR de Nicușor Dan: Sunt încălcate principii constituţionale / Ce prevede actul normativ

HotNews acum o ora
Preşedintele Nicuşor Dan a sesizat Curtea Constituţională în legătură cu modificări la legea privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, prin care se sancţionează, ca în cazul preoţilor, exercitarea fără drept a profesiei şi de „ra

Salina Praid nu mai poate fi salvată, spune ministrul Mediului

HotNews acum 2 ore
Întrebarea nu este dacă se va prăbuși tavanul Salinei Praid, ci când și cât de rapid, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu. Ea acuzat că „au fost mai multe instituţii alte statului care au aşteptat să se întâmple dezastrul, până când s-a ajuns la

Atenționare de călătorie MAE: Restricții rutiere în Bulgaria pentru camioanele peste 20 de tone

Mediafax acum 16 minute
Ministerul Afacerilor Externe avertizează cetățenii români care tranzitează, se află sau intenționează să călătorească în Bulgaria că, în perioada 21-25 iulie, între orele 13:00 și 21:00, circulația autocamioanelor cu masa mai mare de 20 de tone va

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 5 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Polonia investighează o întrerupere a sistemului de control al traficului aerian

Ziarul Financiar acum o ora
Serviciile poloneze investighează o întrerupere a sistemului de gestionare a traficului aerian, declară sâmbătă purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne al ţării, citat de Reuters. „Ofiţeri ai Agenţiei de Securitate Internă colectează informa

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 6 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Ministrul Mediului - Interzicerea centralelor de apartament de către UE este un fake news

Ziua Constanta acum o ora
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat, sâmbătă, că informațiile apărute în mediul online privind interzicerea centralelor de apartament de către Uniunea Europeană reprezintă un fake news, precizând că nu există o decizie la nivel european p

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 6 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Funcţionari publici din primării, despre noile măsuri anunțate de Guvern: „O nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile”

Adevarul acum 4 ore
Sindicaliștii își exprimă îngrijorarea față de pachetul nr. 2 de măsuri fiscale anunțat de premierul Ilie Bolojan, declarând că „reprezintă o nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile şi precare”.

Vremea

București
acum

30°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/35°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
Iasi
acum

23°
sâm.

17°/24°
dum.

17°/31°
lun.

18°/34°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

27°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/30°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/32°
Timisoara
acum

28°
sâm.

16°/29°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°
mar.

20°/34°