Cât despre tăierile legale, numai anul trecut s-au tăiat peste 53.000 de metri cubi de material lemnos care a fost vândut prin licitaţie către agenţi economici.
În judeţul Braşov s-au tăiat ilegal anul trecut peste 10.000 de metri cubi de lemn. Aproape 3200 de hectare de fond forestier sunt neasigurate şi reprezintă suprafaţa cea mai predispusă tăierilor ilegale. Poliţia şi Jandarmeria au făcut zeci de razii, iar inspectorii silvici spun că sunt prea puţini pentru a stăpâni furturile. Silvicultorii au făcut reîmpăduriri, dar suprafeţele afectate de hoţii de lemne nu reintră în circuitul forestier decât peste zeci de ani.
Una dintre cele mai afectate zone din judeţ este cea din Gârcini, municipiul Săcele, unde anul trecut s-au tăiat ilegal aproape 5000 de metri cubi de material lemnos, cu un sfert mai mult decât în 2011. În zonă există nouă gatere dintre care cinci nu sunt autorizate unde ajunge cea mai mare parte a materialului lemnos tăiat ilegal. Multe funcţionează ca gatere personale, iar reprezentanţii Regiei Locale a Pădurilor Săcele spun că nu pot lua măsuri drastice.
După tăierile ilegale inspectorii silvici nu fac decât să marcheze zonele afectate şi să încerce să stabilească un prejudiciu, iar mai apoi să găsească vinovaţii. Cei pe care reuşesc să îi prindă, pentru tăieri ilegale, îi amendează, însă în zadar. 99% dintre amenzile acordate de către Regia Locală a Pădurilor Săcele nu sunt achitate, iar legea nu permite executarea silită. Autorităţile locale cunosc situaţia şi spun că de câţiva ani iau toate măsurile necesare pentru a asigura o pază cât mai bună a fondului forestier.
Din 2007 până în prezent aproape 200 de hectare au fost reîmpădurite în urma campaniilor făcute cu voluntari sau angajaţii regiei.
La nivelul judeţului Braşov, din 2011 s-au tăiat ilegal aproape 19.000 de metri cubi de pădure, iar în cele mai afe